Marina Tauber a depus o sesizare la Procuratura Generală împotriva ministrului de Interne, Pavel Voicu și a șefului interimar al Inspectoratului de Poliție Orhei, Nicolae Cortac. În opinia deputatei din Partidul Politic „Șor”, cei doi oficiali ar fi ascuns primele cazuri de infectare cu Covid – 19 la IP Orhei.
De asemenea, Marina Tauber se plânge că Voicu și Cortac nu ar fi luat măsurile necesare pentru a-i proteja pe angajații sănătoși.
„Respectiv, nu au instituit un regim special, limitat, de desfășurare a activității în cadrul Inspectoratului, astfel încât ieri erau deja peste 20 de polițiști testați pozitiv”, menționează deputata.
„Eu consider o atare atitudine drept criminală. Cei doi au încălcat mai multe prevederi legale, în mod special art.215 alin.(1) Cod penal – „nerespectarea măsurilor de prevenire sau combatere a bolilor epidemice, dacă aceasta a provocat răspândirea unei asemenea boli”. În sesizarea depusă la Procuratură, în care am demonstrat foarte clar responsabilitatea celor doi, am cerut intentarea procesului penal, emiterea ordonanței de dispunere a începerii urmăririi penale în privința lui Voicu și Cortac și instrumentarea cauzei penale în vederea tragerii lor la răspundere penală. Sper că Procuratura Generală nu va decide să-i acopere pe cei doi și va întreprinde toate acțiunile necesare pentru a-i pedepsi exemplar pe toți funcționarii și miniștrii iresponsabili, pentru care viața și sănătatea angajaților nu are nicio importanță”, mai spune Marina Tauber.


La Inspectoratul de Poliție Orhei sunt confirmate 22 de cazuri de infecție cu coronavirus. Persoanele care au intrat în contact direct cu cei infectați, au fost plasate în izolare, restul angajaților IP continuându-și activitatea în regim obișnuit.




































