Breaking news/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1677: RO-Alert, avertisment din Marea Britanie și Zelenski spune că Putin „caută scuze” ca să nu discute

/VIDEO/ Parcurile din capitală continuă să fie împânzite de gherete deși autoritățile au promis să le scoată

cats-216
20 iunie 2020, ora 00:14

An de an, în pofida deciziilor și promisiunilor autorităților, gheretele împânzesc parcurile din Capitală. De exemplu, acum mai bine de o săptămâna, primarul Ceban anunța că toate vor fi scoase. Și asta pentru că în doar câteva zile, în zonele verzi au apărut prea multe tarabe, iar multe nu aveau nici acte permisive. Totuși, toate au rămas la locul lor. Într-un parc am surprins chiar șapte, amplasate nu departe una de cealaltă.

Chiar și intrarea în parcul Valea Trandafirilor miroase de cafea. Comerciantul din imagini ne-a spus că activează de câteva zile doar, iar când l-am întrebat dacă ghereta este autorizată de pretură, nu a putut găsi actele necesare.

DIANA POPA, REPORTERĂ TV8:

„La aceeași intrare în Parcul Valea Trandafirilor, la doar câțiva metri de prima gheretă am găsit-o și pe a doua, care potrivit vânzătorilor, aparține aceluiași proprietar, doar că se deschide puțin mai târziu, când în parc vine mai multă lume”.

„Face parte din aceeași rețea cu cealaltă? -Da. Sigur. -De ce e nevoie de două gherete, una lângă alta? -Nu știu, întrebați patronul”.

Și în parcurile din centrul Capitalei situația este asemănătoare.

DIANA POPA, REPORTERĂ TV8:

„În Grădina Publică Ștefan cel Mare din centrul Capitalei am găsit șase gherete care vând înghețată, cafea și băuturi răcoritoare. Asta deși conform unei dispoziții semnate de primarul Ceban, în fiecare zonă e permis să fie amplasată doar câte o unitate de comerț ambulant, iar în spațiile cu circulație pietonală intensă, până la trei unități”.

Aici, comercianții ne-au zis că au auzit anunțul primarului general, care a promis că va scoate gheretele, dar deocamdată continuă să activeze în regim obișnuit, cu speranța să nu-și piardă locul de muncă.

„Nu ne-a anunțat dar suntem la curent. Sper să nu ne închidă. Să putem activa mai departe”.

„Așa e țara noastră, cu surprize. -Credeți că nu e corect? -Desigur, fiecare vrea să muncească, să facă un ban”.

Iar în parcul Catedralei am găsit câte două gherete amplasate la fiecare intrare. Amatorii de cafea nu sunt împotrivă.

„Când ești în parc, nu ai de unde din altă parte, așa că toți apelăm la astfel de gherete”.

„Lumea mai vrea câte o înghețată, apă rece”.

În schimb, alți oameni ne-au zis că ar fi bine ca numărul gheretelor să fie redus.

„Poate prin colțurile parcului, nu numaidecât în centru să fie”.

„Să aibă un aspect. Aici e foarte simpatic, dar să nu fie multe”.

Contactat de TV8, purtătorul de cuvânt al Primăriei ne-a zis că în timpul apropiat gheretele instalate ilegal vor fi evacuate, iar acum reprezentanții primăriei poartă discuții cu agenții economici. Conform unei dispoziții a primarului Ion Ceban, gheretele pot fi instalate în parcuri în număr limitat începând cu 1 iunie. Acestea trebuie scoase obligatoriu pe 30 octombrie.

O vizită la stomatolog, care trebuia să fie una obișnuită, a schimbat pentru totdeauna viața unui băiat de 8 ani. Au urmat 15 ani de suferință, paralizie și luptă pentru viață, pe care, în cele din urmă, a pierdut-o. - Ce s-a întâmplat în cabinetul stomatologic? - Unde au fost greșelile și cine trebuia să răspundă? - De ce a fost nevoie de un verdict al CEDO pentru ca acest caz să primească un răspuns? La AMPRENTE, căutăm răspunsuri, responsabilitate și soluții.
Amprente
Amprente
O vizită la stomatolog, care trebuia să fie una obișnuită, a schimbat pentru totdeauna viața unui băiat de 8 ani. Au urmat 15 ani de suferință, paralizie și luptă pentru viață, pe care, în cele din urmă, a pierdut-o. Ce s-a întâmplat în cabinetul stomatologic? Unde au fost greșelile și cine trebuia să răspundă? De ce a fost nevoie de un verdict al CEDO pentru ca acest caz să primească un răspuns? La AMPRENTE, sâmbătă, ora 20:00, căutăm răspunsuri, responsabilitate și soluții.
Amprente
Amprente
Un caz cutremurător readuce în atenție problema violenței în familie și a protecției victimelor. Au existat semnale de alarmă. Au existat instituții care trebuiau să intervină. Unde s-a rupt însă lanțul protecției? Ce nu a funcționat? Cine trebuia să prevină tragedia? Și, mai ales, ce trebuie schimbat pentru ca o asemenea dramă să nu se repete? La AMPRENTE, căutăm răspunsuri, responsabilitate și soluții.
Amprente
Amprente
Doi copii au fost loviți violent pe o trecere de pietoni, la Strășeni. Unul dintre ei și-a pierdut viața. Celălalt a supraviețuit, dar luptă în continuare cu urmările cumplite ale accidentului. Cine poartă responsabilitatea pentru această tragedie? Unde au fost autoritățile și ce au făcut pentru a preveni astfel de tragedii? Și, mai ales, ce trebuie schimbat pentru ca viețile oamenilor să nu mai fie puse în pericol? Răspunsurile le aflați în prima ediție a emisiunii „Amprente”.
Amprente
Amprente
O nouă emisiune la TV8 despre destine și evenimente care lasă urme. Aducem în prim-plan mărturii care ridică întrebări importante. Insistăm pe răspunsuri și soluții reale. Dacă aveți o istorie care trebuie spusă, scrieți-ne pe pagina de Facebook Amprente sau pe adresa redactia@tv8.md.

/INFOGRAFIC/ Harta tuturor dronelor și rachetelor găsite în Moldova după atacurile Rusiei în Ucraina
/INFOGRAFIC/ Harta tuturor dronelor și rachetelor găsite în Moldova după atacurile Rusiei în Ucraina
/VIDEO/ Cât de sigur e spațiul aerian al Moldovei în fața dronelor? Lilian Carp: „Riscul este din prima zi de război”
/VIDEO/ Cât de sigur e spațiul aerian al Moldovei în fața dronelor? Lilian Carp: „Riscul este din prima zi de război”
/VIDEO/ Secretul murăturilor de toamnă: Rețeta unei gospodine din Teleșeu, transmisă din generație în generație
/VIDEO/ Secretul murăturilor de toamnă: Rețeta unei gospodine din Teleșeu, transmisă din generație în generație
/VIDEO/ Verde-n ochi: Cea mai scumpă iarnă din Moldova. Soluțiile salvatoare nu stau la poartă
/VIDEO/ Verde-n ochi: Cea mai scumpă iarnă din Moldova. Soluțiile salvatoare nu stau la poartă
/VIDEO/ Taxe mai mari pentru drumuri? Șoferii ar putea plăti de peste 3 ori mai mult
/VIDEO/ Taxe mai mari pentru drumuri? Șoferii ar putea plăti de peste 3 ori mai mult

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegramNotificationsCorruption modal

© 2026 tv8. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md este permisă doar cu citarea sursei în primul alineat și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

JTI CertifiedU.S. Embassy MoldovaUniunea EuropeanăAsociația Presei Independente