Fostul deputat democrat Constantin Țuțu sde plânge că este filat și că i se organizează diferite provocări cu scopul de a i se fabrica dosare la comandă. Țuțu zice că se va adresa mâine organelor competente și va sesiza și misiunile diplomatice din Moldova cu privire la abuzurile care s-ar comite asupra persoanei sale.
„De când am intrat în Republica Moldova, într-un mod din ce în ce mai deschis, unele persoane isterizează societatea noastră referitor la persoana mea și s-au grăbit prin a disemina în spațiul public fake news-uri în speranța deghizării propriilor eșecuri. Dar cel mai grav este că instituţiile statului şi, în mod special, organele de securitate și forţă, pun în aplicare planuri aranjate în altă parte, organizându-mi provocări și situații care mi-ar știrbi imaginea și ar oferi cumva societății un prilej de a mă considera vinovat de toate relele din Republica Moldova. În aceste zile se fac presiuni enorme din partea acestor organe, cu implicarea persoanelor sub acoperire și tot felul de mijloace speciale, ca să mi se fabrice dosare penale la comandă”, a comentat fostul deputat democrat.
Constantin Țuțu, care este cercetat în prezent în două dosare penale, zice că este filat și că cineva încearcă să-i strecoare acasă substanțe interzise, pentru ca ulterior, în cadrul perchezițiilor să i le atribuie.
Constantin Țuțu s-a aflat în căutare națională și internațională în ultimul an, fiind cercetat în două dosare: unul pentru trafic de influență și altul pentru îmbogățire ilicită. Acesta a revenit în țară la finele lunii martie.




































