Un bărbat de 55 de ani, din Comrat, a decedat în urma complicațiilor provocate de noul coronavirus, anunță Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale (MSMPS).
Potrivit MSMPS, pacientul era internat la IMSP Spitalul Raional din Comrat de pe data de 17 iunie. Acesta suferea de diabet zaharat și pancreatită cronică.
Moartea pacientului din Comrat este a 465-a în Republica Moldova, cauzată de COVID-19.
În total, în țara noastră se înregistrează peste 13 mii de cazuri de infectare cu noul coronavirus.




































