Cel mai vechi genom aproape complet al virusului HIV, care provoacă SIDA, a fost descoperit în Republica Democrată Congo, într-o mostră uitată de ţesut datând din 1966, cu aproape două decenii înainte ca virusul HIV să fie descoperit oficial, transmite Live Science care citează un studiu publicat în ultimul număr al revistei Proceedings of the National Academy of Sciences, transmite agerpres.ro.
Mostra de ţesut a fost prelevată şi conservată în 1966, ceea ce face ca acest genom viral de HIV să fie cu 10 ani mai vechi decât cel mai vechi genom HIV cunoscut până acum (care provine dintr-o mostră de sânge recoltată în 1976 tot din RD Congo). Astfel de secvenţe genomice, care provin dintr-o perioadă de dinainte de descoperirea virsului care provoacă SIDA (descoperire ce a avut loc în 1983), contribuie la identificarea mutaţiilor genetice suferite de acest virus. La rândul lor, aceste mutaţii îi ajută pe cercetători să urmărească modul în care s-a răspândit virusul HIV şi când a început acesta să infecteze oamenii.
Din acest punct de vedere, noua secvenţă genomică descoperită este foarte relevantă, conform lui Sophie Gryseels, co-autor al noului studiu şi cercetător postdoctoral în virologie evolutivă şi computaţională la Universitatea Catolică din Leuven (KU Leuven), Belgia. Această secvenţă corespunde modului în care cercetătorii au stabilit perioada emergenţei virusului HIV în cazul oamenilor, a susţinut ea într-o declaraţie pentru Live Science.
“Este bine de ştiut, pentru că înseamnă că modelele noastre evolutive pe care le aplicăm secvenţei virale funcţionează bine. Nu am întâlnit mari surprize”, a subliniat ea.
Pornind de la secvenţierea genetică a mostrelor de virus, oamenii de ştiinţă sunt de părere că HIV, sau virusul imunodeficienţei umane, a început să infecteze oameni din regiunea Africii Centrale cândva la începutul anilor 1900, trecând la oameni de la cimpanzei. Există mai multe tulpini de HIV, însă subgrupul responsabil pentru 95% din cazurile de îmbolnăviri de SIDA la nivel mondial este HIV-1 grup M. Peste 32 de milioane de oameni din întreaga lume au murit din cauza SIDA de la declanşarea acestei pandemii.
Iar cum există o perioadă de cel puţin 80 de ani din momentul în care virusul HIV a început să se transmită la oameni şi până la descoperirea sa, o mare parte din dinamica mutaţiilor suferite de acest virus la început rămâne necunoscută. Modelele matematice ale ratei de mutaţii ale virusului oferă nişte indicii cu privire la momentul în care ar fi început transmiterea HIV de la om la om, transmitere care apoi s-a transformat într-o pandemie. O întrebare însă persistă: când şi de ce subgrupul HIV-1 grup M a devenit atât de prolific, reuşind să infecteze atât de mulţi oameni la nivel global.
O parte a acestei probleme este că modelele matematice care reuşesc să calculeze rata de mutaţii suferite de virus în ultimii ani devin mult mai puţin precise atunci când sunt luate în considerare perioade mai mari de timp, conform lui Sophie Gryseels. Acest lucru este legat de faptul că informaţia genetică se pierde în perioade mai mari de timp. Anumite tulpini virale dispar pur şi simplu din cauza selecţiei naturale sau pur şi simplu din cauza unor factori aleatori, fără a lăsa urme ale existenţei lor în genomurile virusurilor care circulă în prezent.
Din acest motiv, descoperirea unei tulpini vechi virale este ca şi descoperirea lui Archaeopteryx pentru paleontologi. Este o piesă lipsă din puzzle-ul modului în care respectiva familie de virusuri a evoluat de-a lungul timpului.
Sophie Gryseel s-a alăturat unui proiect aflat în derulare, coordonat de biologul Michael Worobey de la Universitatea din Arizona şi, împreună cu alţi cercetători din Belgia, SUA şi RD Congo, a analizat 1.645 de mostre de ţesut recoltate prin biopsie din regiunea Africii Centrale în perioada 1958 – 1966. Mostrele prelevate au fost conservate în formol şi apoi acoperite cu ceară de parafină. Apoi, folosind teste PCR (similare celor folosite pentru detectarea noului coronavirus), cercetătorii au căutat urme ale genomului HIV. Până la urmă au descoperit o singură astfel de urmă: o secvenţă virală aflată în biopsia unui ganglion limfatic de la un bărbat de 38 de ani.
Există şi fragmente virale HIV mai vechi – unul din 1959 şi un altul din 1960, provenind tot din RD Congo. Acestea sunt însă incomplete şi implicit nu pot oferi informaţii despre mutaţiile suferite de acest virus de-a lungul timpului. Aceste două fragmente fac parte şi din subtipuri diferite de HIV, conform lui Gryseels, ceea ce demonstrează că acest virus circula în rândul oamenilor încă dinainte de anii ’50.
Următorul obiectiv al cercetătorilor este să descopere când virusul HIV-1 a început să se răspândească accelerat, epidemic. Este posibil să fi existat anumite modificări în genomul virusului HIV-1 care l-a făcut să fie mai eficient, conform lui Sophie Gryseels. Însă, mai probabil, schimbările de la nivelul societăţii umane au făcut acest lucru posibil. Urbanizarea a crescut rapid la începutul secolului XX în Africa Centrală. Între 1910 şi 1950, campaniile de sănătate publică au făcut disponibile tratamente pentru afecţiuni precum malaria, boala somnului şi sifilis. Însă multe dintre aceste campanii nu foloseau instrumentar medical sterilizat în mod eficient, ceea ce ar fi putut duce la răspândirea HIV.
