/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 800: Lupte grele, permisiunea Londrei și ironia Rusiei. Oficial SUA: Războiul nu se va încheia curând

Obligativitatea purtării măștilor de protecție, interpretabilă în cazul copiilor. Avocatul poporului solicită Guvernului claritate

missing
23 iunie 2020, ora 11:29

Prevederile Comisiei Naționale Extraordinare de Sănătate Publică, prin care a fost dispusă purtarea măștilor în transportul public, spațiile comerciale și spațiile publice închise sunt neclare și ușor interpretabile în cazul copiilor. Într-un demers adresat premierului Ion Chicu, avocatul poporului pentru drepturile copilului, Maia Bănărescu subliniază că este necesar să fie stabilită o vârstă minimă rezonabilă la care copiii urmează să poarte măști de protecție. 

Maia Bănărescu atrage atenția asupra faptului că un bebeluș sau un copil de 2-7 ani nu poate să răspundă cerinței de purtare a măștilor  în mod egal cu un minor de 15 sau 18 ani. În opinia avocatului poporului pentru drepturile copilului, aplicabilitatea acestei cerințe este disproporțională raportată la categoriile de vârstă ale copiilor până la împlinirea majoratului.

Bănărescu e de părere că măsura de protecție privind purtarea măștilor în spații publice închise poartă un caracter prea general și interpretativ, fapt ce permite  abuzuri atât din partea organelor de control, cât și a agenților economici care prestează anumite servicii și sunt responsabili de asigurarea măsurilor de protecție în spațiile publice închise.

„Având în vedere temperamentul și comportamentul copiilor în dependență de vârsta pe care o au, precum și nivelul de percepere diferită a informaților cu caracter social, avocatul poporului pentru drepturile copilului e de părere că orice măsură de protecție adoptată de către Comisia Națională  Extraordinară de Sănătate Publică urmează să fie apriori adaptată necesităților copiilor ținându-se cont de vârsta, de starea de sănătate (dizabilitate etc.,) și de gradul de vulnerabilitate socială al acestora”, se menționează într-un comunicat al avocatului poporului.

Ombudsmanului copilului pledează pentru  stabilirea unor condiții clare și specifice atunci când cerința în cauză se referă la minori.

Avocatul poporului pentru drepturile copilului a solicitat stabilirea unui criteriu proporțional necesar purtării măștilor de protecție cu referire la copii, ținându-se cont de vârsta, starea de sănătate și de gradul de vulnerabilitate socială a acestora și revizuirea punctului (1.7) din Hotărârea nr.11 din 15.05.2020 a Comisiei Naționale Extraordinare de Sănătate Publică.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram