Guvernul a aprobat o hotărâre prin care a alocat 5,6 milioane de lei pentru acordarea indemnizațiilor unice angajaților infectați cu COVID-19 în timpul exercitării atribuțiilor de serviciu. Mărimea indemnizației unice constituie 16 mii de lei.
Indemnizațiile unice vor fi acordate la 352 de persoane, dintre care 18 angajați la Ministerul Justiției, opt la Ministerul Apărării, șase la Serviciul de Protecție și Pază de Stat și 320 de persoane din instituții bugetare și instituții medico-sanitare din subordinea Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale.
Potrivit deciziei, bani au fost alocați din fondul de intervenție al Guvernului, Ministerului Justiției, Ministerului Apărării, Serviciului de Protecție și Pază de Stat pentru acordarea indemnizațiilor unice angajaților infectați cu COVID-19 în timpul exercitării atribuțiilor de serviciu, precum și Ministerului Sănătății, Muncii
și Protecției Sociale și autorităților administrației publice locale pentru acordarea indemnizațiilor unice angajaților infectați cu COVID-19 din sistemul medical.





































