Breaking news/LIVE TEXT/ Război în Ucraina ziua 884: Atacuri cu drone, erou arestat, catastrofa din Rusia și soluția rapidă! Putin vrea un NATO

Moțpan susține că o discuție privată dintre el și doi ofițeri SIS, aflați sub acoperire în Afganistan, a fost făcută publică pe Telegram: „Am fost interceptat?”

missing
24 iunie 2020, ora 15:46

Deputatul Platformei Demnitate și Adevăr, Chiril Moțpan, susține că o discuție privată și secretă, pe care a avut el în 2019, pe când era șeful Comisiei de securitate națională, apărare și ordine publică, cu doi ofițeri superiori ai Serviciului Informație și Securitate, care au lucrat sub acoperire în Afganistan pentru a-i salva pe ostaticii moldoveni căpturați, a apărut în iunie 2020 în spațiul public prin intermediul mai multor grupuri de pe Telegram. Într-un briefing de presă, miercuri, 24 iunie, deputatul Platformei DA a declarat că „au fost divulgate în mod abuziv informații secrete și strict secrete, dar și unele detalii ce vizează spionajul extern”.

Chiril Moțpan, deputat Platforma DA:La sfârșitul lunii septembrie, 2019, pe când exercitam funcția de șef al Comisiei de securitate națională, apărare și ordine publică, doi ofițeri superiori ai Serviciului Informație și Securitate, care dețineau funcții importante în Direcția Generală Spionaj Extern au solicitat o audiență. De la ei am aflat că au lucrat mai multe luni de zile sub acoperire în Afganistan pentru a obține eliberarea ostaticilor moldoveni, or și asta ar putea fi un motiv de investigație al organelor competente.

Operațiunea Serviciului  nostru de inteligență coordonată cu partenerii de dezvoltare a fost dată peste cap de FSB-ul rusesc care s-a implicat în această operațiune pentru a-i face piar lui Dodon, care intrase în campania electorală. Până la urmă, sigur că pentru noi, dar în primul rând pentru persoanele care au avut de suferit și care au fost salvate, cu siguranță nu contează deloc cine i-a readus în familie pe supravețuitorii elicopterului doborât de talibanii afgani. Bine că sunt acasă.

Totuși, pentru că cei doi ofițeri au depus o plângere în care se aduceau acuzații SIS, am avut o discuție la subiect cu dl Alexandr Esaulenco, conducătorul instituției. Am fost informat că cei doi ofițeri au depus, și că benevol, cerere de demisie. Formal – o fi așa. Ulterior am aflat că petiționarii au acționat instituția în instanța de judecată și am decis că este corect să își spună cuvântul justiția. Nu am mai vorbit la acest subiect cu nimeni altcineva, nici cu colegii mei de fracțiune sau de partid, nu au știut de discuția pe care am avut-o cu ofițerii implicați în misiunea de eliberarea cetățenilor moldoveni capturați de talibani.

Totuși, despre informația întâlnirii ofițerilor cu președintele Comisiei Securitate Națională a ajuns să circule liber pe unele canale obscure de Telegram. Au fost divulgate în mod abuziv informații secrete și strict secrete, ce vizează detaliile lucrului operativ desfășurat pe linia spionajului extern.

Pe 18 iunie 2020, pe site-urile anonime, apare în limba rusă textuleț. Întrebarea care se cere, de unde știu aceste Telegram canale obscure despre discuția mea cu ofițerii SIS și membrul echipajului, dacă aceasta a avut loc în biroul  meu din Parlament. Am fost interceptat? Să fie vorba de scurgeri premeditate de informații secrete, de incompetența conducerii SIS?

Datele și informația despre ofițer constituie secret de stat, iar termenul de secretizare al acestor date este de 50 de ani de la data eliberării din serviciu a ofițerului. Conform surselor neoficiale, se pare că persoana responsabilă de utilizarea ilegală a informațiilor secrete ar fi un angajat al SIS, care se pretinde că ar fi demisionat și fiind detașat astăzi într-o instituție de stat. Nu am dreptul să-i divulg numele, dar Procurorul General este la curent”.

Ulterior, responsabilii din cadrul Serviciului de Informații și Securitate au emis o notă informativă prin care vin cu o reacție la declarațiile făcute de deputatul Platformei Demnitate și Adevăr, Chiril Moțpan.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegramTiktok

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md este permisă doar cu citarea sursei în primul alineat și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram