Cu declarații despre sănătatea copiilor, cu termometre digitale și… doar zece în grupă. Sunt câteva dintre condițiile care vor trebui respectate în grădinițe, dacă își vor relua activitatea, după aproape patru luni. Subiectul a fost discutat zilele trecute de către autoritățile centrale și locale, dar o decizie în acest sens se va lua abia după ridicarea stării de urgență în sănătate publică. Cert este că, majoritatea părinților, circa 60 la sută, și-au exprimat dorința de a duce copiii la grădiniță, arată un sondaj realizat în Capitală.
MIHAELA DICUSAR, REPORTERĂ TV8: „Pentru a putea întruni condițiile necesare pentru redeschiderea grădinițelor, Ministerului Educației a specificat că toți copiii și angajații acestor instituții vor trebui să efectueze un control medical. De asemena, vor fi admiși la grădiniță doar preșcolarii vaccinați. O altă regulă care ar urma să fie impusă ține de dotarea fiecărei grupe de copii cu termometre digitale, iar angajații instituției nu trebuie să depășească vârsta de 63 de ani”.
De asemenea, părinții vor fi obligați să semneze câteva declarații, care să demonstreze că preșcolarul este sănătos. Totuși, la primul caz depistat de COVID-19, instituția preșcolară va fi închisă. În așteptarea redeschiderii grădiniței este și această femeie, pe care am suprins-o plimbându-se în parc, cu copilul de trei ani. Își dorește să meargă la muncă, însă nu o poate face, pentru că nu are cu cine lăsa fetița.
„E complicat cu copiii acasă. Sunt cheltuieli. Noi nu lucrăm. Stăm acasă”.
„Cu cât mai repede, cu atât mai bine. E greu. Mai ales că bunicile nu sunt în oraș. Trebuie cumva să te descurci.”
Și Anastasia, mamă a doi copii, nu vede o problemă în redeschiderea grădinițelor. Mai mult, femeia învinuiește autoritățile că astfel le încalcă dreptul copiilor la educație și dezvoltare.
ANASTASIA, MAMĂ: „- Ar fi o soluție foarte bună, în urma a tot ce se întâmplă de tăiat. Copiii cad, deoarece grădinița e închisă. Pentru minciunile cuiva? Eu cred în virusul ăsta, dar el nu e atât de complicat cum toți încearcă să-l facă. E mai periculos când copilul pleacă cu mămica la piață, la magazin..că nu are cu cine-l lăsa”.
Chiar și așa, femeia nu crede că vor fi respectate toate regulile, iar în grupe vor fi doar câte 10 copii.
ANASTASIA, MAMĂ: „E o discriminare. Adică cei care trebuie să meargă la muncă au voie să ducă copilul la grădinițe, iar ceilalți? Iată eu stau cu doi copii – unul la grădiniță, altul – acasă. Înseamnă că ei ambii stau acasă, pentru că eu sunt în decret”.
În timp ce unii părinți așteaptă cu sufletul la gură redeschiderea grădiniților, alții spun că, deocamdată, stau cu frica în sân.
„Sincer, mi-e frică, chiar de s-ar deschide. Mi-e frică să duc copilul. Atât timp cât serviciul îmi permite să lucrez de acasă…”
Pe aceste mămici le-am suprins la poarta unei grădinițe din sectorul Râșcani al capitalei. Au venit să ia lucrurile copiilor de la grădiniță.
„– Vreți să se redeschidă grădinița? – Vrem, dar este periculos”.
„În cazul meu – da. – N-o să vă fie frică? – Păi am înțeles că va fi câte jumătate de zi. În prima jumătate – o grupă, iar în cealaltă – altă grupă”.
EUDOCHIA VIȚU, EDUCATOARE: „- Ce faceți acum la grădiniță? Curățenie, reparație. Se discută de redeschiderea grădiniței, în cazul în care în grupă nu vor fi mai mult de 10 copii. Dar cu restul ce să fac? Eu am 36. Ce fac cu ceilalți? O să respectăm toate normele, restricțiilor și vom lucra. O să ne ascundem toată viața?
Secretarul de Stat din cadrul Ministerului Educației, Natalia Grâu, nu ne-a răspuns la telefon pentru a ne spune când anume ar putea fi redeschise grădinițele. Anterior, însă, aceasta a precizat că procesul va avea loc etapizat. Inițial, vor fi deschise câte 2-3 grupe și vor fi selectați copiii ai căror părinți sunt angajați în câmpul muncii. În context, reprezentanții Ministerului Educației au atras atenția că, în perioada pandemiei, a crescut numărul cazurilor de violență în familie față de copii.




































