Un bărbat din capitală a fost găsit mort azi-dimineață în locuința sa de pe strada Moara Roșie. Acesta a fost descoperit fără suflare de un prieten, care a alertat poliția.
Bărbatul decedat avea 48 de ani, locuia de unul singur și consuma excesiv alcool, spun oamenii legii.
Cel care a descoperit cadavrul a declarat la poliție că de ceva timp avea grijă de victimă și îi ducea produse alimentare.
Victima a fost examinată de medicii legiști, care nu au depistat semne de moarte violentă. Cadavrul a fost îndreptat la Centrul de Medicină Legală, pentru expertiză.
IP Râșcani investighează circumstanțele în care a murit bărbatul.




































