Chiar dacă au stârnit critici și ironii pe rețelele de socializare, stâlpii din „mijlocul drumului”, de la Strășeni, stau pe loc și astăzi. Compania responsabilă de reabilitarea traseului Chișinău-Ungheni nu se grăbește să strămute pilonii, chiar dacă, pentru asta, are avizul distribuitorului de energie electrică. Procesul ar putea dura o perioadă nederminată, susțin responsabilii. Șeful statului însă a dat asigurări că totul „o să se rezolve repede”.
ALEX MACOVEI, REPORTER TV: „Deși compania a primit deja avizul, pilonii rămân, deocamdată, neclintiți. Exact aici, unde sunt acum, în mijlocul drumului. Totuși, ar putea fi strămutați, dar nu se știe când mai exact. ”
Reprezentantul companiei, care se ocupă de reabilitarea traseului Chișinău-Ungheni, spune că, pentru strămutarea pilonilor, este nevoie să ajungă la o înțelegere cu distribuitorul de energie electrică.
REPREZENTANT, COMPANIA DE CONSTRUCȚII: – Acolo trebuie să fie deconectată electricitatea, ca să puteam muta pilonii. – Pentru a reamplasa pilonii e nevoie doar să fie deconectată electricitatea? – Da, așa e conform proiectului. Să îi schimbăm cu locul, apoi să o conectăm la loc.”
Purtătorul de cuvânt al celor de la Premier Energy, susține însă că firma de construcții nu a venit cu un apel, pentru sistarea temporară a energiei electrice. Mai mult, compania ar trebuie să coordoneze acest proiect cu primăria municipiului Strășeni. De asemenea, firma de construcții trebuie să-și asume cheltuielile pentru lucrul care va fi efectuat.
După ce imaginile cu pilonii de electricitate în mijlocul traseului au apărut pe rețelele de socializare, stârnind critici și ironii, Administrația de Stat a Drumurilor a emis un comunicat. Aceasta a explicat că stâlpii urmează să fie mutați, iar lucrările pe porțiunea vizată au fost realizate pentru a permite accesul tehnicii specializate către ei. Explicația celor de la Administrația de Stat a Drumurilor nu s-a lăsat fără replică din partea lui șefului statului, care a dat asigurări că problema va fi „rezolvată repede”.
IGOR DODON, ȘEFUL STATULUI: „Am văzut și o explicație de la Agenția de Stat a Drumurilor. Voi ce, sunteți „chicați” (n.r. căzuți) din pod? Eu înțeleg că voi ați spus că trebuie să puneți asfalt ca să poată să se apropie mașinile să scoată stâlpii. De râsul găinilor. Nu se putea întâi de scos stâlpii?”
REPORTER: ALEX MACOVEI
IMAGINI: OLEG COZLOV