La Telița, raionul Anenii Noi, apa din râul Nistru s-a revărsat noaptea trecută peste un dig construit acum 60 de ani, dar care nu mai fusese consolidat cel puțn în ultimii 10 ani. Asta după ce din cauza ploilor din ultimele zile, nivelul apei în râu a crescut cu 3 metri.
În rezultat, au fost inundat opt gospodării, aproape 10 hectare de teren agricol, o porțiune de drum, stadionul localității și o tânără plantație forestieră ce se întinde pe o suprafață de 3 hectare, toate situate în valea râului Nistru.
„Problema noastră este porțiunea de dig pe intravilan cu o lungime de 3 km. Construcția necesită a fi restabilită capital. Avem materie primă, dar avem nevoie de suport în documentația tehnică”, a spus primarul satului Telița.
La fața locului a mers azi premierul Ion Chicu.
„Suntem în faza în care trebuie să depășim valul mare de apă. IGSU monitorizează situația, acum valul mare este exact în satul Telița. Măsurile de prevenție au ajutat la evitarea daunelor masive. Acum trebuie să ne concentrăm forțele pentru a putea petrece valul mare de apă. Există un mecanism de evaluare a pagubelor, Comisia pentru Situații Excepționale Raională stabilește daunele, ulterior se vor identifica sursele de recuperare a pierderilor . Toate eforturile sunt pentru a preveni în aval riscurile de inundare ” a declarat prim-ministrul..
Potrivit IGSU, situația pe râul Nistru e complicată, dar sub control. În aval în regiunea Vadul lui Vodă, debitul de apă începe să descrească. În satul Delacău, apa a crescut cu 3 cm, iar la ieșire din raionul Anenii Noi – cu 11 cm. Punctul maxim al viiturii se află la moment în Anenii Noi, localitatea Telița. În seara zilei de astăzi, apa va merge în aval, iar inundații ale caselor nu se prognozează. De asemenea, s-a înregistrat descreștere a apei în satul Naslavcea pâna la Dubasari, la Soroca și la Rezina.




































