O femeie din satul Zăicani, raionul Râșcani a fost găsită moartă, într-o fântână din localitate. Victima, în vârstă de 43 de ani, a fost descoperită aseară de salvatori, după ce dimineață sora sa o anunțase dispărută.
Potrivit poliției, femeia decedată și sora ei s-au înțeles în ajun ca sâmbătă dimineață să se întâlnească pentru a face împreună conserve pentru iarnă. Prima nu a dat însă ieri niciun semn de viață, așa că alarmată, sora a decis să anunțe poliția și salvatorii pentru a o căuta.
Corpul neînsuflețit a fost găsit abia după ora 19:00, într-o fântână cu o adâncime de 17 metri. Pe cadavru nu au fost descoperite semne de moarte violentă.
Oamenii legii investighează cazul pentru a stabili cum s-a întâmplat tragedia. Femeia ar fi locuit singură și nu era conflictuală.