Socialistul Vlad Batrîncea îi cere lui Ștefan Gațcan să depună mandatul de deputat, după ce acesta a anunțat azi-dimineață plecarea din fracțiunea PSRM la Pro Moldova.
„Gațcan dacă în dvs. mai este oleacă de bun simț, depuneți mandatatul. Această prostituție în Parlamentul R. Moldova, în plină pandemie cineva încearcă să distorsioneze situația politică. Înțelegem de ce o face mafia, după ultimele acțiuni ale justiției și Procuraturii. Nu au altă șansă decât de a destabiliza situația din țară și de a arunca Moldova în haos. Condamnăm încă un act de prostituție în Parlament. Declarăm război acelor trădători, vom face tot posibilul ca acest parlament să fie dizolvat”, a declarat Batrîncea
Socialistul a mai spus că mandatul nu-i aparține de fapt lui Gațcan și i-a cerut repetat să și-l depuie. În același timp, Batrâncea susține că nu are nicio justificare „argumentele cu care veniți sunt la fel de ieftine ca bunul simț și comportamentul dvs.”.
Socialiștii mai susțin că Ștefan Gațcan a primit o sumă impunătoare de bani pentru a lua o astfel de decizie și vor sesiza Procuratura Generală în acest sens.
Precizăm că în dimineața zilei de marți, 30 iunie, Ștefan Gațcan a anunțat că își depune mandatul de deputat din fracțiunea PSRM și aderă la Grupul Pro Moldova. Astfel, PSRM și PDM pierd majoritatea parlamentară, având în preent doar 49 de deputați.
Ștefan Gațcan este medic obstetrician-ginecolog. Acesta a ajuns deputat în fracțiunea PSRM după ce a câștigat alegerile parlamentare noi din circumscripția uninominală nr. 38 la 15 martie.