/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 764: Explozii la Harkov și Zaporojie. ISW: Rusia probabil va pierde războiul

/VIDEO/ Urmau să ajungă în spațiul CSI. Peste zece elicoptere produse clandestin în Criuleni, găsite de poliție

30 iunie 2020, ora 12:19

Oamenii legii anunță că timp de mai multe luni au documentat activitatea ilegală a unui grup de persoane b specializat în producerea elicopterelor. Aparatele de zbor, la aspect exterior identice modelului de elicoptere ”Ka 26” erau produse în condiții clandestine, urmând a fi exportate ilegal în statele din spațiul CSI, se spune într-un comunicat al Poliției.

În urma unor percheziții efectuate la 30 iunie, au fost găsite pe liniile de producere peste 10 elicoptere, aflate la diferite etape de finisare, toate produse în lipsa actelor permisive necesare și documentelor de proveniență pentru piesele și utilajele folosite.

„Reieșind din rezultatele perchezițiilor și primelor audieri, raportate la rezultatele măsurilor speciale de investigație, se va decide asupra statutului și măsurilor procesuale de constrângere aplicate atât în privința persoanelor implicate, cât și a bunurilor, corpurilor delicte. În aceste clipe, procurorii și poliția efectuează percheziții la baza de producere, amplasată într-o localitate din raionul Criuleni, pe malul râului Nistru și la domiciliile persoanelor implicate pentru acumularea probatoriului necesar”, precizează poliția.

Majoritatea persoanelor implicate în procesul de producere și asamblare, inclusiv organizatorii și conducătorii ”afacerii ilegale” sunt locuitori ai regiunii transnistrene.

Pe acest caz, a fost inițiată o cauză penală pentru fapte de pregătire a contrabandei cu aparate de zbor, de către două sau mai multe persoane (art.248 alin.(5) Cod penal). Pentru aceste acțiuni, legislația Republicii Moldova prevede o pedeapsă de la 3 la 10 ani închisoare.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram