După ce Ștefan Gațcan a postat un video în care spune că se simte bine, deputatul Pro Moldova, Vladimir Cebotari susține că Ștefan Gațcan a fost scos prin cealaltă parte a Președinției, a fost dus pe câmpuri și a fost impus să facă o declarație că este bine, în timp ce mașina lui se află în parcarea Parlamentului.
Vladimir Cebotari, deputat Pro Moldova: „Domnul Gațcan a fost scos prin cealaltă parte, cum și v-am spus anterior, a fost dus pe câmpuri și l-au impus să scoată o declarație, în care spune că este bine, în timp ce mașina lui se află în parcarea Parlamentului. Marea bucurie este că cel puțin e sănătos. Ne-am făcut concluzii cum lucrează acest regim și cum poate să impună oamenii să ia deciziile care pe dânșii îi doare, atunci când le spune că le taie gâtul la copii și la soție. Gațcan a depus ieri sesizarea la Procuratură în acest sens. Aceste video-uri de pe câmpuri cu viță de vie nu este nimic altceva decât încercarea de a ieși din această situație, dar noi nu credem în acest pas disperat al lui Dodon. Chiar și acești polițiști au înțeles pe cine apără.”
Andrian Candu, lider Pro Moldova: „De astăzi declarăm război împotriva acestei guvernări. O să fim mai duri și mai determinați.”
Astăzi, socialistul Corneliu Furculiță a anunțat într-un mesaj pe Facebook că Ștefan Gațcan, cel care marți 30 iunie a părăsit PSRM și a aderat la Pro Moldova, și-a depus mandatul de deputat în Parlamentul de la Chișinău. La scurt timp, deputații Pro Moldova au anunțat că Ștefan Gațcan ar fi fost sechestrat de socialiști și impus să se semneze cererea de demisie.



















