Breaking news/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 926: Surpriza din armele Rusiei, presiune la Pokrovsk și spioni acuzați. Zelenski mulțumește României

/VIDEO/ Natalia Morari a câștigat premiul „Stories of Injustice”, acordat celor care luptă pentru valorile democratice

missing
03 iulie 2020, ora 07:33

Încă un premiu important pentru TV8. Renumita organizație de la Praga „People in Need” a premiat-o pe colega noastră, jurnalista Natalia Morari, pentru promovarea valorilor democratice. Despre această apreciere, jurnalista a aflat printr-o scrisoare pe care a primit-o de la organizatorii concursului, chiar în ziua în care TV8 a marcat trei ani de la lansare.

NATALIA MORARI, REALIZATOARE TV8: Exact în ziua în care TV8 a împlinit trei ani și eu cred că asta este un cadou simbolic. Chiar m-am bucurat pentru că nu consider că asta este un premiu care l-am obținut eu ca jurnalista Natalia Morari, dar, de fapt, ca o echipă care stă în spatele meu.

De regulă, premiile sunt acordate activiștilor și personalităților din Cehia care luptă pentru valorile democratice. Totuși, unul dintre acestea este oferit unei persoane din afara țării, dar care a promovat democrația la ea acasă.

NATALIA MORARI, REALIZATOARE TV8: „Pentru mine asta înseamnă că și în afara Republicii Moldova există oameni pentru care munca noastră contează foarte mult. Și pe ce se pune accent în acest premiu, ei găsesc istorii particulare ale oamenilor, organizațiilor, instituțiilor media care, prin exemplul lor de luptă contribuie la dezvoltarea democrației la ei acasă”.

Decernarea premiului va avea la sfârșitul lunii octombrie, la Praga. Acum un an și jumătate, Natalia Morari a primit și premiul „Pavel Șeremet”, instituit în onoarea jurnalistului de investigație din Ucraina care a murit în urma unui atentat cu bombă. Potrivit organizatorilor, premiul a fost oferit Nataliei Morari pentru curajul în jurnalism și realizările remarcabile în promovarea libertății presei în regiunea Europei de Est.

Emisiunea Cutia Neagră PLUS se întoarce cu un NOU SEZON de investigații. În fiecare duminică - demascăm hoții și analizăm minuțios fărădelegile. Doar la TV8!
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS a realizat investigații despre promisiuni electorale false făcute de Șor, în spatele cărora se ascundeau scheme de spălarea a banilor. Investigații despre riscurile de Securitate pentru R. Moldova ascunse în activitatea unei companii de taxi, sau în predicile bisericești ale unor clerici din Mitropolia Moldovei, despre problemele din justiție și cele legate de vetting, despre ilegalități si hoții care se întâmplă chiar astăzi în R. Moldova și încă ar putea fi oprite. Ce s-a întâmplat după apariția acestora, dar și cum reacționează autoritățile atunci când presa de investigații le semnalează ilegalități?
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Directorul APP, Roman Cojuhari, este invitatul de astăzi al emisiunii Cutia Neagră PLUS.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Peste 70 de judecători au fost cercetați penal în ultimii 10 ani în R. Moldova pentru acte de corupție, trafic de influență, spălare de bani sau emiterea unor hotărâri contrare legii. Dar până astăzi, niciun magistrat nu a ajuns la închisoare. Reporterul de la Cutia Neagră PLUS a analizat cele mai răsunătoare dosare pornite pe numele magistraților și vă spune care este soarta lor.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Este unul dintre cei mai vizibili și vocali bloggeri pro-Kremlin din Moldova. A servit tuturor oligarhilor apropiați puterii, iar acum promovează activ agenda lui Ilan Șor. În ultimii ani, Gabriel Călin a făcut mai multe achiziții importante. Ce îl leagă pe Gabriel Călin de interesele Kremlinului și ce bunuri și-a procurat, aflați de la Cutia Neagră PLUS.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS: Președintele interimar al Consiliului Superior al Magistraturii, Sergiu Caraman
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Mai mulți tineri moldoveni au fost folosiți în ultimul an într-o campanie amplă de destabilizare a opiniei publice din Moldova și din Franța. Executorii au conexiuni directe cu protestele organizate la Chișinău de Partidul Șor. Iar scenariile poartă semnătura serviciilor secrete rusești. „Pionii FSB pe axa Chișinău-Paris”, o investigație transfrontalieră realizată de Cutia Neagră PLUS.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS: Andrei Năstase /16.06.2024
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
INTERVIU EXCLUSIV cu Ambasadorul Regatului Unit al Marii Britanii la Chișinău, FERN HORINE.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Munca în Guvern poate aduce venituri de milioane. Mai mulți secretari de stat și șefi de direcții câștigă din salarii și indemnizații mai mult decât primele persoane în stat la un loc. Cine sunt și unde lucrează funcționari cu cele mai mari venituri, aflați la Cutia Neagră Plus.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră Plus: Cum prindem ultimul tren al reformelor în justiție
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
O decizie a Procuraturii Anticorupție din perioada lui Alexandr Stoianoglo a deschis calea pentru 11 judecători implicați în Laundromat să ceară despăgubiri de milioane de la stat. Despăgubirile au fost dictate de instanță chiar dacă mulți dintre ei sunt judecați încă pe alte dosare.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
O rețea internațională de partide extremiste pro-ruse din Uniunea Europeană au legat de curând o colaborare cu Partidul Renaștere, asociat lui Ilan Șor. La evenimentul comun, organizat în Bulgaria, a participat și controversatul politician găgăuz Victor Petrov. Asta chiar dacă se află în lista de sancțiuni a Uniunii Europene și a primit interdicție de călătorie în UE. Despre conexiunile din UE ale agenților de influență rusească din Moldova, aflați într-o nouă anchetă de la „Cutia Neagră PLUS”!
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Multimilionari ruși, interesați de cetățenia moldovenească. Scheme de corupție la obținerea permiselor auto. Șeful Agenției Servicii Publice, Mircea Eșanu, face dezvăluiri incendiare la Cutia Neagră PLUS.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră Plus: Fostul șef de la Calea Ferată, Oleg Tofilat /14.04.2024
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Mai multe familii din Chișinău se plâng că au plătit zeci de mii de euro pentru apartamente care însă au ajuns în proprietatea altor persoane. Printre păgubiți se regăsește și un fost viceprimar al Capitalei. Schema imobiliară implică nume cunoscute din business, sistemul judecătoresc și Uniunea administratorilor autorizați.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Șeful IGP, Viorel Cernăuțeanu, este invitatul de astăzi al emisiunii Cutia Neagră PLUS.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Ce fac autoritățile ca să atragă investitori străini în Moldova și cum îi susținem pe cei deja prezenți, discutăm la Cutia Neagră PLUS. Invitați: Natalia Bejan, director Agenția pentru Investiți și Dumitru Vicol, analist financiar.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Detalii exclusive din dosarul fraudei bancare! 26 de milioane de lei sustrași din Banca de Economii prin firma lui Vlad Andronachi, cheltuiți pe imobile, mașini, studii la Cambridge și tratament la o clinică de lux din Elveția.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Preşedintele Consiliului Superior al Procurorilor, Dumitru Obadă, este invitatul de astăzi la Cutia Neagră PLUS cu Mariana Rață.

Strada Pușkin din centrul Capitalei ar putea fi redenumită în Regina Maria. Galbur: „Mă bucur că lucrurile se mișcă”
Strada Pușkin din centrul Capitalei ar putea fi redenumită în Regina Maria. Galbur: „Mă bucur că lucrurile se mișcă”
/LIVE/ Șantaj sexual cu imagini intime. Discutăm cazul la „Moldova gândește LIVE”
/LIVE/ Șantaj sexual cu imagini intime. Discutăm cazul la „Moldova gândește LIVE”
/FOTO/ Primele declarații ale lui Gheorghe Cotorobai: Martorii în cazul omorului Anei-Maria sunt audiați
/FOTO/ Primele declarații ale lui Gheorghe Cotorobai: Martorii în cazul omorului Anei-Maria sunt audiați
/PROMO/ Natalia Ghețu a pornit din nou... prin toată țara: Revenim cu un sezon nou la TV8
/PROMO/ Natalia Ghețu a pornit din nou... prin toată țara: Revenim cu un sezon nou la TV8
/VIDEO/ Animale arse și case distruse: Explicația bărbatului care a provocat incendiul groaznic de la Slobozia
/VIDEO/ Animale arse și case distruse: Explicația bărbatului care a provocat incendiul groaznic de la Slobozia

/PROMO/ Natalia Ghețu a pornit din nou... prin toată țara: Revenim cu un sezon nou la TV8

missing
06 septembrie 2024, ora 15:06

Emisiunea „Întreabă Ghețu” revine într-un nou sezon cu mai multe voci, mai mulți oameni, mai multe sate și orașe... mai multe ediții speciale despre viața oamenilor din toată țara.

În prima emisiune din această toamnă, Natalia Ghețu a vorbit cu locuitorii satului Pepeni din raionul Sângerei. 

Ce spun oamenii despre cei de la putere, care sunt problemele lor... uitate de politicieni, cum se confruntă cu consecințele secetei, sărăcia, dar și indiferența autorităților la nevoile oamenilor?

Despre alegeri, referendum și unde vom ajunge cu actuala clasă politică - vineri, de la 20:00, doar la „Întreabă Ghețu”.

/VIDEO/ Un nou sezon la TV8: Vă așteaptă emisiuni noi, iar cele vechi vor fi mai captivante

Procurorul-șef al Parchetului European, Laura Codruța Kovesi este prima invitată a emisiunii Cutia Neagră cu Mariana Rață din noul sezon.
Cutia Neagră
Cutia Neagră
Cutia Neagră cu Mariana Rață revine cu un nou sezon la TV8. Mai multe discuții despre cele mai importante subiecte, aflați în curând.
Cutia Neagră
Cutia Neagră
Facem totalurile evenimentelor politice, dar și pronosticuri pentru toamnă. /Invitații de astăzi ai emisiunii Cutia Neagră cu Mariana Rață sunt analiștii politici: Igor Boțan și Vlad Kulminski.
Cutia Neagră
Cutia Neagră
Ministrul Agriculturii și Industriei Alimentare, Vladimir Bolea, este invitatul de astăzi al emisiunii Cutia Neagră cu Mariana Rață.
Cutia Neagră
Cutia Neagră
Fostul prim-ministru al Republicii Moldova, Ion Sturza, este invitatul de astăzi al emisiunii Cutia Neagră cu Mariana Rață.
Cutia Neagră
Cutia Neagră
Ce se întâmplă în structurile subordonate la Ministerul Afacerilor Interne al Republicii Moldova? La ce nivel a ajuns criminalitatea în Republica Moldova? Despre killerii pe trotinete, atacuri armate în plină stradă și reglările de conturi între grupări criminale vorbim astăzi cu ministrul Afacerilor Interne, Adrian Efros, la Cutia Neagră cu Mariana Rață.
Cutia Neagră
Cutia Neagră
Vicepreședintele Parlamentului, Vlad Bătrîncea, este invitatul de astăzi al emisiunii Cutia Neagră cu Mariana Rață.
Cutia Neagră
Cutia Neagră
Vrem în Uniunea Europeană, dar cât de pregătiți suntem să adoptăm reforme și politici complicate și nepopulare? Drumul spre UE intră pe un făgaș birocratic. Când vom începe să avem fonduri europene, drumuri moderne și salarii ca în UE? Despre asta vorbim azi la Cutia Neagră! Invitați: Doina Gherman, vicepreședintele Parlamentului; Iulian Groza, director executiv Institutul pentru Politici și Reforme Europene.
Cutia Neagră
Cutia Neagră
Rusia pregătește provocări pentru a deturna alegerile din toamnă din Republica Moldova. Miza o reprezintă stoparea procesului de integrare în UE. Ce mijloace și personaje vor fi folosite? Cum se pot apăra instituțiile de stat? Discutăm astăzi la Cutia Neagră cu Mariana Rață. Invitați: Vadim Pistrinciuc, director executiv IPIS; Anatol Țăranu, analist politic.
Cutia Neagră
Cutia Neagră
Securitatea Republicii Moldova, pusă tot mai des la încercare înaintea alegerilor din toamnă. Care este miza și ce riscuri ne pasc, dar și cum sancționăm politicienii și partidele care fac jocul altor state - analizăm astăzi la Cutia Neagră cu Mariana Rață. Invitați: Grigore Novac, deputat BCS; Andrian Cheptonar, deputat PAS.
Cutia Neagră
Cutia Neagră
Invitatul din această seară a emisiunii Cutia Neagră este președintele „Partidului Nostru”, Renato Usatîi.
Cutia Neagră
Cutia Neagră
A început febra pregătirilor pentru alegerile și referendumul din toamnă. Cât de pregătiți suntem pentru votul prin corespondență, dar și cum putem face față provocărilor - discutăm astăzi la Cutia Neagră cu Mariana Rață. Invitați: Iurie Ciocan, fost președinte CEC; Pavel Postică, vicepreședinte CEC.
Cutia Neagră
Cutia Neagră
EXCLUSIV: Interviu pe sfârșit de mandat cu Ambasadorul SUA în Republica Moldova, Kent D. Logsdon. Detalii neștiute despre război, amenințări, reforma justiției, dar și noul sediu al ambasadei SUA.
Cutia Neagră
Cutia Neagră
Ministrul Dezvoltării Economice și Digitalizării, Dumitru Alaiba, este invitatul de astăzi al emisiunii Cutia Neagră cu Mariana Rață.
Cutia Neagră
Cutia Neagră
Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, este invitata de astăzi a emisiunii Cutia Neagră cu Mariana Rață.
Cutia Neagră
Cutia Neagră
Viceprim-ministra pentru integrare europeană, Cristina Gherasimov, este invitata de astăzi a emisiunii Cutia Neagră cu Mariana Rață.
Cutia Neagră
Cutia Neagră
Șefa Procuraturii Anticorupție, Veronica Dragalin, este invitata de astăzi a emisiunii Cutia Neagră cu Mariana Rață.
Cutia Neagră
Cutia Neagră
Ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun este invitatul de astăzi al emisiunii Cutia Neagră cu Mariana Rață.
Cutia Neagră
Cutia Neagră
Trădare de țară? Fugarul Ilan Șor și-a adunat aliații la Moscova și i-a trimis acasă cu MILIOANE DE DOLARI. Cum urmau să fie folosiți banii, dar și ce pericole ne poate aduce “Pobeda” de la Moscova - analizăm astăzi la Cutia Neagră cu Mariana Rață.
Cutia Neagră
Cutia Neagră
Ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Andrei Spînu este invitatul de astăzi al emisiunii Cutia Neagră cu Mariana Rață.

/VIDEO/ Coșmar de dimineață, la Botanica: Un bătrân, lovit mortal de o mașină. Șoferul a încercat să fugă
/VIDEO/ Coșmar de dimineață, la Botanica: Un bătrân, lovit mortal de o mașină. Șoferul a încercat să fugă
/LIVE/ Șantaj sexual cu imagini intime. Discutăm cazul la „Moldova gândește LIVE”
/LIVE/ Șantaj sexual cu imagini intime. Discutăm cazul la „Moldova gândește LIVE”
/VIDEO/ Incendiu groaznic la Slobozia. Flăcările distrug casele oamenilor și au nimicit animalele domestice
/VIDEO/ Incendiu groaznic la Slobozia. Flăcările distrug casele oamenilor și au nimicit animalele domestice
/PROMO/ Natalia Ghețu a pornit din nou... prin toată țara: Revenim cu un sezon nou la TV8
/PROMO/ Natalia Ghețu a pornit din nou... prin toată țara: Revenim cu un sezon nou la TV8
/VIDEO/ #VreauÎnEuropa. Mesajul emoționant al jurnalistei TV8 Mariana Rață: "Pentru mine, Europa înseamnă acasă"
/VIDEO/ #VreauÎnEuropa. Mesajul emoționant al jurnalistei TV8 Mariana Rață: "Pentru mine, Europa înseamnă acasă"

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegramTiktok

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md este permisă doar cu citarea sursei în primul alineat și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.