/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 794: Alertă în toată țara și risc de baie de sânge! WP: Moldova va fi următoarea țintă, dacă Ucraina cade

Proprietarul pieței „Delfin” ar fi șantajat autoritățile cu închiderea pieței după ce ultimele l-au somat să elibereze trotuarul public

missing
06 iulie 2020, ora 10:27

Închiderea pieței „Delfin” de pe strada Alba Iulia din sectorul Buiucani a fost subiect de discuții azi la ședința operativă a Primăriei. Potrivit pretorului Vadim Brânzaniuc și primarului Ion Ceban, administratorul și proprietarul pieței ar fi recurs la șantaj, amenințând că o va închide, după ce autoritățile l-au obligat în repetate rânduri să elibereze spațiile comerciale, inclusiv gheretele de flori de pe trotuarul public, care sunt de altfel, ilegale.

„Noi am întocmit prescripția, or contractul de arendă funciară a expirat, actele permisive și-au pierdut valabilitatea și am înaintat prescripția de demolare benevolă a obiectului. Agentul economic nu s-a conformat, iar în continuare va fi întocmită dispoziția și obiectul va fi demolat în mod forțat”, a declarat Vadim Brânzaniuc la ședința operativă a Primăriei.

Pretorul de Buiucani a mai spus că lucrurile au degenerat pe parcurs între proprietarul pieței și agenții economici care au fost obligați să achite taxele pentru chirie chiar și pentru perioada în care piața a fost închisă din cauza pandemiei de coronavirus.

„Conflictul dintre administrația pieței și o parte din agenți, de fapt, toți, a început imediat dup redeschiderea pieței. Administrația a decis atunci să încaseze pe perioada cât piețele nu au activiat pe perioada pandemiei, taxa pentru chirie. O parte au acceptat, alta nu au acceptat și a început scandal între administrație și agenții economici” a explicat Brânzaniuc.

Vadim Brânzaniuc a mai spus că a avut săptămâna trecută două întâlniri cu proprietarul pieței, căruia i-a cerut să păstreze deschise cel puțin tarabele cu fructe și legume. Acesta ar fi refuzat, însă categoric. Pretorul a declarat că va mai face o încercare astăzi să ajungă la un compromis cu administratorul.

„El invocă un motiv nu legat de activitatea economică, dar că e necesară reabilitarea sistemului anti-incendiar și necesitatea efecturii anumitor lucrări de reparație în zona unde se  vând produse industriale. Nu pot să mă expun care e justificarea adevărată, însă sper că vom reuși să menținem deschisă zona agro-alimentară”, a subliniat pretorul.

În cazul în care nu se va ajunge la o înțelegere cu proprietarul pieței „Delfin”, Vadim Brânzaniuc spune că vor fi identificate mai multe locuri unde producătorii agricoli să își poată vinde marfa.

„Este o situație pe care nu ne-o dorim, or avem 150 de agenți economici care activează la piață și câteva sute de oameni care muncesc, și evident că ne va afecta foarte mult acest lucru. Noi vedem ca un șantaj acțiunile administrației și nu vom tolera asemenea comportament”, a mai spus Brânzaniuc.

„Eu am văzut că sunt eu învinuit, parțial dvs cu piața Delfin că urmează să se construiască blocuri acolo. Ceea ce vă pot spune eu cu certitudine e că acolo, bloc, chiar dacă va dori tovarășul care astăzi administrează și are în proprietate această piață, nu va fi. Acest individ este unul dintre puținii care a perceput taxe de 10 ori mai mari de la oameni atunci când municipalitatea elibera de taxe oamenii când nu au activat. Acest șantaj nu va trece!”, a declarat primarul Ion Ceban.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram