/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 793: Bombe de ultimă generație și spioni deghizați în mecanici. Abrams, retrase de pe linia frontului

Când se va pronunța Curtea Constituțională cu privire la posibilitatea contestării hotărârilor emise de instituție

missing
07 iulie 2020, ora 17:05

Curtea Constituțională a Moldovei (CCM) va pronunța pe 9 iulie curent decizia ce ține de caracterul definitiv al hotărârilor CCM și posibilitatea contestării acestora în fața instanțelor în cazul alegerii și/sau destituirii din funcție a președintelui Curții.

Pe 23 iunie deputatul Sergiu Litvinenco a solicitat Înaltei Curți să emită o decizie în acest sens, după ce în aceeași zi Judecătoria Chișinău, sediul Râșcani, a respins cererea de suspendare a executării hotărârilor CCM prin care Vladimir Țurcan a fost destituit din funcția de președinte al Curții, iar Domnica Manole a fost aleasă în această funcție.

Atunci deputatul a precizat că deși a fost emisă această încheiere de respingere, de facto judecătorii de la Râșcani au recunoscut hotărârile contestate de Vladimir Țurcan ca acte administrative care pot fi verificate/controlate de către instanța de judecată.

Sesizări la acest subiect au fost depuse și de către deputații Platformei DA, Dinu Plîngău, Partidului „Pro Moldova” Sergiu Sîrbu și Partidului „Șor” Denis Ulanov.

Judecătoarea Domnica Manole a fost aleasă pe 23 aprilie în calitate de președintă a CCM pentru un mandat de trei ani. Vladimir Țurcan a fost destituit din funcție, după ce a primit vot de neîncredere din partea magistraților CCM.

Potrivit deciziei CCM, demisia lui Țurcan din funcția de președinte al Înaltei Curți a fost cerută de judecătorii Nicolae Roșca și Liuba Șova, care au înaintat un demers pe 21 aprilie.

Amintim că, Vladimir Țurcan a fost criticat pentru că a discutat la telefon cu președintele Igor Dodon după ce CCM a suspendat legea aprobată de Guvern prin asumarea răspunderii în fața Parlamentului.

Șeful statului a declarat că l-a sunat pe Țurcan să-i ceară explicații și a dezvăluit cum au votat magistrații pentru acea decizie.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram