/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 787: Atac la Odesa și prognoză sumbră! ISW: Amenințare voalată pentru Moldova. Rusia avansează rapid

Răspunsul ANSP, la solicitarea Avocatului Poporului de a se face claritate în privința vârstei la care copiii trebuie să poarte măști

missing
08 iulie 2020, ora 10:56

Avocatul Poporului, Maia Bănărescu a primit un răspuns de la Agenția Națională de Sănătate Publică la solicitarea de a se face claritate în privința vârstei de la care copiii trebuie să poarte măști de protecție, în condiții de pandemie de coronavirus. Nicolae Furtună menționează în răspunsul oficial că ghidul OMS nu stabilește foarte clar acest aspect, dar că unele surse recomandă purtarea măștilor începând cu vârsta de doi ani.

În răspunsul expediat Ombudsmanului Copilului de către directorul Agenției de Sănătate Publică, Nicolae Furtună,  se spune că Ghidul OMS „Advice on the use of  masks in the context of COVID-19 Interim guidance 5 June 2020” nu stabilește foarte clar aplicabilitatea purtării măștilor de protecție raportată la categoriile de vârstă a copiilor până la împlinirea majoratului.

Directorul ANSP mai precizează că „unele surse disponibile recomandă purtarea măștilor de către copiii de la vârsta de 2 ani în situații dificile sub supravegherea părinților”.

Totodată, Nicolae Furtună susține că purtarea măștilor nu este obligatorie în cazul în care starea sănătății unor persoane, inclusiv copiii, nu permite acest lucru.

Pe 22 iunie, Maia Bănărescu a expediat Guvernului o solicitare în care precizează că „prevederile Comisiei Naționale Extraordinare de Sănătate Publică, prin care a fost dispusă purtarea măștilor în transportul public, spațiile comerciale și spațiile publice închise sunt neclare și ușor interpretabile în cazul copiilor. Avocatul Poporului pentru drepturile copilului a subliniat că este necesar să fie stabilită o vârstă minimă rezonabilă la care copiii urmează să poarte măști de protecție.

Maia Bănărescu a atras atenția asupra faptului că un bebeluș sau un copil de 2-7 ani nu poate să răspundă cerinței de purtare a măștilor  în mod egal cu un minor de 15 sau 18 ani. În opinia avocatului poporului pentru drepturile copilului, aplicabilitatea acestei cerințe este disproporțională raportată la categoriile de vârstă ale copiilor până la împlinirea majoratului.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram