Urzeală, suveică, rășchitor, slobozitor. Pentru mulți dintre noi, aceste cuvinte par desprinse dintr-o altă lume, însă pentru buneii noștri acestea făceau parte din vocabularul zilnic. Le mai folosește și doamna Parascovia Mîrza, o meșteriță populară din satul Ciorești, raionul Nisporeni. Le vorbește așa și nepoților ei, cărora încearcă să le insufle dragostea pentru arta populară. Tot ce a croșetat și a țesut de-a lungul vieții, alături de mama soacră, le păstrează, cu sfințenie, într-o casă, ruptă parcă din trecut. Acum doi ani, locuința a fost inclusă într-un traseu turistic rural, despre atracțiile din inima Codrilor.
„Suntem bucuroși de prezența voastră, poftim de intrați! Iată aici avem toate lucrurile păstrate, la care am lucrat o viață”.
În această cameră, doamna Parascovia păstrează zeci de prosoape, țoluri, lăicere, fețe de masă și perne, create cu multă migală de ea și de soacra ei, care nu mai este în viață. Cea mai veche lucrare de aici este o față de masă, croșetată acum vreo 70 de ani. Le-a aranjat pe toate așa ca pe vremuri: pe sofcă, în comodă și pe sunduc.
„Pe sunduc se punea zestrea, iată așa o clădeau, înaltă până la pod… –Cu cât mai înaltă era…-Da, da cu atât era mai bogată mireasa”.
Doamna Parascovia își amintește că, pe vremuri, nu era femeie în sat care să nu poată croșeta sau broda. Se priceau de minune și la țesut, o îndeletnicire deloc ușoară. Deși a deprins de la mama ei aceste meșteguri, când a ajuns în casa soacrei a descoperit o pasiune la fel de mare față de lucrul manual. Împreună cu ea, au făcut sute de lucrări, nelipsite fiind țolurile și păretarele. Pe ele le făceau la război, pe care a reușit să-l păstreze aproape intact și astăzi. Acesta arată ca o adevărată mașinărie, cu o mulțime de piese, pe care, ca să o controlezi, îți trebuie nu doar experiență, dar și multă putere.
„Asta-i suveica, și asta e țejea pe care e depănată ața, iată dăm prin rostul ista, am călcat pe tălchiji. Firul îl bați cu vătala. Si schimbi pe ceilalți doi”.
În timp ce ne arăta procedura pentru un singur rând de țesătură, doamna Parascovia a folosit cel puțin 10 cuvinte pe care mulți dintre noi le auzim pentru prima dată sau, dacă și le-am auzit cândva, nu le înțelegem rostul. Printre ele, râșchitor, ițe, slobozitor, sul, urzeală, tălpichi, suveică sau vătală. Fiind acum cuvinte pe cale de dispariție, înainte erau folosite de practic toți sătenii, care nu-și închipau viața fără aceste îndeletniciri.
„Mama noastră punea ceaunelul să facă maliguță și cât fierbea, lua furca și mai torcea”.
Bogăția pe care o vedeți în imagini se păstrează în casa socrilor ei. De câțiva ani, aceasta a devenit un fel de muzeu al artei populare. Anterior, locuința, cu ferestrele spre soare, era într-o stare fără de stare, dar copiii doamnei Parascovia s-au gândit să-i dea o nouă viață. În timpul lucrărilor, au găsit, din întâmplare, o țeavă în care erau acte despre vânzarea pământurilor. Acestea aparțineau răs-străbuneilor, care erau răzeși. Le-au publicat pe internet, iar în scurt timp de ele au auzit mai multă lume.
Doamna Parascovia s-a ales cu titlul de meșteriță populară, iar casa a fost inclusă într-un traseu turistic rural, Dor de Codru, din care fac parte 20 de atracții turistice. Auzind despre acest muzeu improvizat, sute de turiști îi trec anul pragul, printre ei și străini. Chiar săptămâna trecută, a fost pe aici o femeie cu fiica ei.
Împreună cu soțul ei, doamna Parascovia a crescut șase copii: trei băieți și tot atâtea fete. Cel puțin una dintre fiice i-a călcat pe urme, fiind o meșteriță iscusită în satul Țipala. De câțiva ani, doi din feciori au lăsat capitala și țările străine, pentru a reveni în locurile unde au văzut lumina zilei. Acum, sunt vecini de mahala cu mama lor. Unul dintre ei, Dumitru, este și președintele asociației de băștinași din Ciorești, încercând să dezvolte cât mai mult localitatea. Fiicele lui deja sunt cele care se învârt în jurul doamnei Parascovia, încercând să fure din meserie.
„Ține de fir, dă până la mărginuță, apoi iarăși înapoi, așa să umble firul”.
Gabriela, nepoata mai mare, în vârstă de 9 ani, este deocamdată cea mai interesată de tot ce-i arată bunica. Are deja propria lucrare.
„Am o băsmăluță pe care trebuie s o termin, tot aici o s-o pun. – cu găurică. – Și m-am mai învățat să fac de astea… -țejii. Da. țejii”.
Chiar dacă are 72 de ani, meșterița nu s-a lăsat de această artă. Pornește războiul ori de câte ori o apucă dorul de frumos. Iarna, mai ales, când nu prea are ce face prin jurul casei. Cel mai mare necaz al ei este că tot mai puțini sunt cei care sunt interesați de această meserie, iar, din cauza nepăsării, riscă să fie dată uitării.
PARASCOVIA MÎRZA: „Transmitem, dar nu au interes, dacă ar avea interes, eu nici noaptea nu aș dormi, și aș arăta cum se lucrul de la început până la termin”.
