Deși Ministerul Educației a anunțat că elevii pot depune actele la studii online, majoritatea preferă să le aducă personal la instituțiile de învățământ. Însoțiți de părinți, zeci de elevi din toate colțurile țării au stat în rând la colegiile și școlile profesionale din Capitală. Aceștia au respectat distanța socială și au purtat măști de protecție. Și reprezentanții instituțiilor de învățământ susțin că respectă măsurile antiepidemice.
„Adrian a absolvit gimnaziul din localitatea Cărbuna, raionul Ialoveni. Tânărul visează să devină un bucătar de succes, așa că și-a pregătit actele și așteaptă cu nerăbdare să pășească pragul unei școli profesionale”.
Adrian BUDIUC, ELEV: „Multe se pot schimba, dar aș vrea să mă duc la un restaurant să lucrez.”
Deși este informat despre opțiunea de a depune actele online, tânărul a preferat să aducă personal dosarul. Acesta a venit însoțit de părinți.
Adrian BUDIUC, ELEV: „Am venit să cunosc și alți prieteni, online nu sunt sigur. – Online era mai ușor? – Da, dar am venit și să mă plimb prin Chișinău.- Nu te temi să te supui riscului?- Nu contează.”
“ Trebuie să vedem școala, copilul vine pentru prima dată trebuie să știe pe unde să vină, să cunoască drumul. Noi suntem de la țară.”
Directorul adjunct al unei școli profesionale din Capitală susține că măsurile de protecție, impuse de către autorități, sunt respectate cu strictețe. Elevii sunt invitați pe rând la masa comisiei de admitere, astfel încât să fie păstrată distanța socială.
„O să intrați și o să ocupați locurile pe bănci.”
Deși Ministerul Educației a anunțat despre posibilitatea depunerii online a dosarelor, elevii optează pentru versiunea veche de admitere – prezentarea în fața comisiei. De exemplu, la Școala Profesională nr. 2 din Capitală, ieri, din 65 de dosare, doar două au fost depuse online. Și colegiile din capitală au fost luate astăzi cu asalt de către elevi. Dar, opțiunea de admitere online nu este valabilă și pentru Colegiul de Comerț din Chișinău. Aici, depunerea dosarelor se face direct la comisia de admitere, cu programare din timp.
“- Cine este următorul? – Eu. – La ce oră aveți programare? – Eu sunt la 11:30. – Intrați dumnevoastră, dați mâna.”
Această femeie s-a trezit cu noapte în cap și a venit tocmai de la Cahul, ca să depună actele pentru fiica sa, care astăzi dimineață avea simptome de răceală.
“ – Avem programare la 11:45. – Se respectă aici normele de carantină? – Eu aș spune că se respectă și normele, și rândul.”
Ieri, colegiile și școlile profesionale din țară au început admiterea la studii, pentru elevii care au absolvit treapta gimnazială.




































