/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 793: Bombe de ultimă generație și spioni deghizați în mecanici. Tancurile Abrams, retrase de pe front

Zidurile de sub podul de la Telecentru vor fi pictate cu elementele brandului turistic al Republicii Moldova „Pomul Vieții"

missing
14 iulie 2020, ora 18:19

Zona de sub podul de la intersecția străzii Miorița cu șoseaua Hâncești, spre ieșirea din oraș, va fi amenajată cu o pictură murală care cuprinde integral elementele brandului de țară al Republicii Moldova, „Pomul Vieții”. Realizatorul lucrării este artistul muralist Dmitri Potapov, desemnat câștigător al concursului de profil, lansat de Pretura sectorului Centru.

Astfel, timp de 35 de zile, artistul plastic urmează să picteze cca 3800m² de suprafață din spațiul mural de sub pod.

„Zona podului de la Telecentru reprezintă o imensă pânză de exprimare pentru artiştii noștri muraliști, care vor să-şi expună ideile în culori. Ne dorim să dăm mai multe accente artistice orașului, iar în acest sens intenționăm să dezvoltăm mai multe proiecte de infrastructură și urbanistică. Primăria Chişinău apreciază inițiativele de exprimare a frumosului şi esteticului în spațiul urban, care au ca scop dezvoltarea unui oraş prietenos locuitorilor săi, frumos şi amenajat”, a menționat primarul general, Ion Ceban.

Costul estimativ al proiectului este de 300 mii lei, iar banii sunt oferiți de sponsori privați. Inițiativa face parte din Campania națională „Ne-am Pornit” şi este un proiect inedit, un concept turistic, care pune în valoare tradițiile noastre cu experiențe autentice și neexplorate.

 

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram