În ultimele 24 de ore, în punctele de trecere a frontierei fluxul de persoane a constituit 12 667 traversări. Pe sensul de intrare în Republica Moldova s-au înregistrat 5 554 traversări persoane, dintre care 3 519 treceri la frontiera moldo-română, 1 016 treceri la frontiera cu Ucraina și 1 019 treceri aeriene.
Cele mai tranzitate puncte de trecere a frontierei (intrare în Republica Moldova) au fost:
Leușeni – 2 007 traversări persoane;
Aeroport Chișinău – 1 019 traversări persoane;
Giurgiulești-Galați – 677 traversări persoane;
Sculeni – 570 traversări persoane;
Costești – 255 traversări persoane.
În punctele de trecere a frontierei deschise traficului au fost supuse screeningului 12 667 persoane și completate 5 554 fișe epidemiologice individuale. Nicio persoană nu a prezentat simptome ale infecției de tip Covid-19.
Ofițerii de la Linia Verde a Poliției de Frontieră, în decursul a 24 ore au înregistrat 378 apeluri de la cetățeni, unde s-au oferit consultații vizavi de situația de la frontiera de stat, condițiile de traversare și riscurile în contextul măsurilor aplicate privind diminuarea răspândirii COVID-19.




































