/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 802: Atac de Paște, drum spre Iad, sat cucerit și avion doborât! Zelenski: Rusia nu are dorință de pace

/VIDEO/ Scandal la Spitalul Clinic din Bălți! Un medic acuză conducerea că îl persecută

missing
16 iulie 2020, ora 21:13

Scandal la Spitalul Clinic din municipiul Bălți. Un medic, care activează la secția Urgențe, acuză conducerea instituției medicale că îl persecută după ce a permis unor suspecți de COVID să plece acasă, fără ca să afle rezultatele testelor. În câteva cazuri, probele au ieșit pozitive, iar mai târziu pacienții au revenit la spital. De partea cealaltă, doctorul spune că nicio lege nu-l impune să rețină persoanele contrar voinței lor. Acesta mai crede că, de fapt, neînțelegerile cu administrația au început după ce a scris pe Facebook despre remunerarea personalului, implicat în lupta cu noul coronavirus medical.

Primele persoane care au plecat acasă, nevând rezultatele testelor, au fost doi soți. Se întâmpla acum două luni. Ulterior, probele au ieșit pozitive, iar pentru că i-a lăsat să plece, Igor Calistru s-a ales cu două anchete de serviciu.

IGOR CALISTRU, MEDIC URGENTIST, SPITALUL CLINIC BĂLȚI: „Aceste persoane au refuzat categoric spitalizarea, fiind cu o mașină proprie au plecat acasă. Ne-au sunat a doua zi, s-a solicitat medicul de familie, au fost puși în carantină, pacienții au primit tratament la domiciliu, toți trei pacienți care figurează în demersuri sunt bine mersi. Suntem presați și nu ne dau voie să vorbim, doar când ne permit ei”.

Un alt pacient, care figurează în anchetele de serviciu ale medicului, susține că, personal, a insistat să plece acasă, pentru că nu voia să rămână în spital.

ION SPĂTARI, FOST PACIENT: „Nu era confirmat Covidul. Dacă ai bronșită, ce te duce cu ambulanța acasă? Ce ambulanța e taxi care să te ducă cu treaba și fără treabă? Acolo condiții nu sunt, în primul rând era frig, cum am putut noi să rămânem în spital dacă nu era confirmat Covidul”?

I-a luat apărarea lui Igor Calistru și un coleg de-al său, care activează tot în secția Urgențe. Acesta consideră că ar fi procedat la fel, pentru că medicii nu au dreptul să-și oblige pacienții să rămână în spital.

ION TUTUNARU, MEDIC URGENTIST, SPITALUL CLINIC BĂLȚI: „Atunci, când au fost pacienții lui, li-au fost colectate probele la Covid, dar ei au refuzat spitalizarea. Deci, nu suntem în secolul XVIII- lea să pui cu forța pacienții în spital. Care a fost motivul că colegului i-a fost scris demers pe acești pacienți, aceasta pune multe semne de întrebare”.

Și unii activiști civici s-au arătat solidari cu acțiunile medicului urgentist.

DIANA GROSU PREȘEDINTA ASOCIAȚIEI „ LEX XXI”: „Este strigător la cer ce se întâmplă la noi în Spitalul Clinic Bălți. Oamenii pentru a pune o întrebare, a scrie o cerere, este imediat marginalizat, se ridică toate fișele lor și se caută totul minuțios. Dacă este intenția de a sancționa, se găsesc fleacuri”.

De partea cealaltă, medicul Calistru crede că acuzațiile administrației sunt o reacție la solicitarea sa de a fi remunerat dublu pentru faptul că, zilnic, intră în contact cu suspecți de coronavirus. A dedicat acestei probleme și o postare pe Facebook.

IGOR CALISTRU, MEDIC URGENTIST, SPITALUL CLINIC BĂLȚI: „Ei spuneau că suntem o secție care nu intră în contact cu covid, dar noi am avut foarte mulți pacienți care am fost confirmați. Am ridicat întrebarea în privința salariului de o sută de procente. Ne-am adresat la administrație, ea nu a fost binevoitoare cu noi și nu a vrut să reacționeze. După aceasta, întrebarea s-a hotărât parțial, pe luna mai s-a achitat, iar pe aprilie nu”.

Administrația spitalului este însă de altă părere. Îl acuză pe medic de incompetență, ce a dus la pierderi financiare de aproape zece mii de lei, iar pacienții nu au semnat actul prin care au refuzat spitalizarea.

ALA CONDREA, VICEDIRECTOARE, SPITALUL CLINIC BĂLȚI: „Pacienții nu vin la spital să dea proba și să plece acasă. A arătat că nu cunoaște legea domnul doctor, nu cunoaște ordinul și a făcut ce a făcut. Pacientul suspect la COVID se izolează acolo unde s-a adresat. Nu este un caz unic. Aici trebuia să fie pedeapsă penală”.

Iar despre dublarea salariului, vicedirectoare afirmă că medicul nu se află pe lista angajaților care trebuie să fie remunerați suplimentar în perioada pandemiei.

ALA CONDREA, VICEDIRECTOARE, SPITALUL CLINIC BĂLȚI: „Este actul normativ care reglementează foarte strict, pe familii, angajații sistemului medical care conform ordinului sunt puși ca doctori pentru adaosul de 100 de procente. Dacă ordinul nu prevede, el nu va primi acele 100 de procente”.

În prezent, peste 300 de angajați medicali din cadrul spitalului primesc un salariu dublu. Instituția medicală oferă tratament pentru 82 de pacienți, testați pozitiv la noul coronavirus.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram