Și liderul Platformei DA, Andrei Năstase, a condamnă acțiunile polițiștilor care au aplicat forța ieri, la protestul organizat de un grup de veterani ai războiului de pe Nistru. „Altercațiile dintre veteranii războiului de pe Nistru și forțele de ordine, care au avut loc ieri în fața Parlamentului Republicii Moldova, reprezintă incapacitatea guvernării, a instituțiilor statului de a servi interesul cetățenilor săi. Aplicarea violențelor a fost un gest al unui regim anti-democratic, anti-popular epuizat”, a comentat acesta.
„…Condamn cu vehemență altercațiile de ieri. Instituțiile abilitate trebuie să găsească puncte de convergență cu cetățenii, dar nu să le încalce drepturile și libertățile de a protesta, de a participa la mitinguri și manifestații”, a mai spus Năstase.
Astăzi, avocatul poporului a cerut aturităților să dispună inițierea unor anchete interne, pentru a stabili legalitatea acțiunilor polițiștilor în raport cu protestatarii.



















