/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 785: Reuniune NATO-Ucraina și recordul anunțat de Zelenski. Zaharova atacă din nou Moldova

Redeschiderea grădinițelor, încă incertă! A treia parte dintre copiii cu coronavirus sunt preșcolari

missing
17 iulie 2020, ora 14:08

Subiectul redeschiderii grădinițelor rămâne în incertitudine. În timp ce mulți dintre părinți abia așteaptă ca acestea să își reia activitatea, nu se știe când se va întâmpla acest lucru, mai ales că, potrivit specialiștilor, a treia parte dintre copiii infectați cu coronavirus, sunt de vârstă preșcolară.

„Ponderea copiilor antrenați în proces este una semnificativă. Avem înregistrați peste 1080 de copii care au făcut infecția și o fac încă. Sunt copii de diferite vârste. Avem aproape a treia parte din copii care sunt cu vârste de 1-5 ani, tocmai cei care trebuie să meargă în instituțiile preșcolare de educație”, a spus șeful ANSP, Nicolae Furtună într-o conferință de presă susținută azi la Ministerul Sănătății

Furtună a mai spus că în prezent sunt internate 177 de femei gravide infectate cu Covid – 19. De asemenea, cele care s-au tratat deja de coronavirus, au trecut relativ ușor infecția, fără a suporta complicații.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram