Specialiștii de la Ministerul Sănătății și cei de la Agenția Națională pentru Sănătate Publică au purtat un șir de discuții cu secretariatul Mitropoliei Moldovei înainte de „Drumul Crucii” organizat astăzi în Chișinău. Aceștia i-ar fi atenționat pe organizatori despre importanța respectării regulilor pe timp de pandemie, însă nu au reușit să ajungă la un acord privind amânarea „Drumului Crucii” parcurs de enoriași.
„Noi am avut mai multe discuții cu secretariatul Mitropoliei și am convenit că respectarea regulilor e foarte importantă atât în incinta bisericilor cât și evenimente. Desigur că nu s-a ajuns la niciun acord să se amâne evenimentul”, a spus Constantin Râmiș, secretar general la Ministerul Sănătății, într-o conferință de presă.
Specialiștii în sănătate fac în continuare apel la solidaritate din partea Mitropoliei Moldovei.
„Noi în continuare contăm pe sprijinul Mitropoliei, pentru că nu e cazul să fim pe diferite baricade, pentru a informa oamenii” a mai spus Râmiș.
Zeci de enoriași au pornit azi-dimineață într-un „Drum al Crucii”, care se va încheia mâine dimineață, cuo slujbă religioasă la Catedrala „Nașterea Domnului”. Mulți dintre ei nu poartă măști și s-au îmbulzit să sărute icoanele.



































