Update: Pompierii confirmă că locomotiva unui tren de pasageri de pe cursa Bălţi – Ocniţa a luat foc în preajma gării feroviare din orașul Drochia. Potrivit primelor informații a ars secțiunea motorului și cabina mașinistului. Informația a fost oferită de către ofițera de presă a Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU), Liliana Pușcaș.
Știrea inițială: Două echipaje de pompieri au intervenit în apropiere de gara feroviară din Drochia, după ce din locomotiva unui tren de pasageri de pe cursa Bălţi – Ocniţa a început să iasă fum.
Apelul la Serviciul 112 a fost recepționat la ora 18:41. Ajunse la fața locului, două echipaje de pompieri au constatat că locomotiva nu a luat foc, dar ieșea fum, potrivit ofițerei de presă a Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU), Liliana Pușcaș.
Ulterior, pompierii au efectuat răcirea locomotivei. Trenul de pasageri de pe ruta Ocnița-Bălți nu a fost afectat și și-a reluat parcursul cu o altă locomotivă.
Pe rețelele sociale a apărut o secvență video autorii căreia spun că au filmat locomotiva cuprinsă în flăcări la Drochia. Totuși, reprezentanții IGSU spun că nu dețin informații precum că locomotiva a luat foc.


Foto: Facebook/Людмила БырновануА что там в Дрокии?




































