Un accident rutier cumplit s-a produs în noaptea de ieri, 18 iulie, în comuna Piatra, raionul Orhei. Trei persoane au decedat, iar un minor se află în stare gravă la spital, după ce au fost strivite de un automobil. Printre persoanele decedate se numără primărița comunei Piatra.
Potrivit ofițeri de presă a IP Orhei, Elena Băietrău, oamenii legii au fost înștiințați în jurul orei 23:18. Ajunși la fața locului, polițiștii au stabilit că un bărbat de 30 de ani, conducând automobilul de marca „Mazda”, a tamponat patru pietoni din șase care se deplasau pe partea opusă a carosabilului.
Șoferul se deplasa pe strada centrală din satul Piatra spre municipiul Orhei. Potrivit Poliției, conducătorul auto era în stare de ebrietate cu o concentrație de alcool în aerul expirat de 1,33 mg/l. Tragicul accident s-a produs după ce bărbatul s-a antrenat într-o manevră de depășire a unui alt automobil, care se deplasa în fața acestuia.
În urma accidentului rutier, doi dintre pietoni, două femei cu vârsta de 60 și 49 de ani în urma leziunilor primite au decedat la fața locului, iar o tânără de 21 de ani și un minor de 14 ani au fost transportați de către echipajul de urgență la Spitalul Raional Orhei fiind internați în stare gravă. La data de 19 iulie la ora 02:10, în urma leziunilor grave, tânăra a decedat în Secția Reanimare.
În acest context, oamenii legii au pornit o cauză penală. Șoferul a fost reținut și riscă închisoare de la șapte la 12 ani cu anularea dreptului de a conduce mijloace de transport.