Marina Tauber, deputată în fracțiunea Partidului Politic „Șor” a făcut o solicitare adresată conducerii Parlamentului, prin care cere ca deputații Igor Himici și Vladimir Vitiuc, infectați cu coronavirus, să poată vota azi moțiunea privind demiterea Guvernului condus de Ion Chicu online sau în scris.
Solicitarea nu a fost deocamdată discutată în plen.
În document, deputata Marina Tauber aduce exemplul lui Ilie Ilașcu, când printr-o scrisoare transmisă lui Dumitru Diacov, pe atunci președinte al Parlamentului, și-a dat votul pentru Guvernul condus de Ion Sturza.



















