Un angajat din cabinetul Fracțiunii PAS, Blocul ACUM, a fost testat pozitiv la coronavirusul de tip nou (COVID-19). Secretariatul Parlamentului a fost anunțat despre confirmarea infectării în dimineața zilei de astăzi.
„Starea de sănătate a colegului nostru este satisfăcătoare, iar ca măsură de precauție, deputații PAS dau testul la Covid-19”, a declarat Aurica Jardan, purtătoarea de cuvânt al PAS, pentru tv8.
Precizăm că luni, 20 iulie, a avut loc ședința Parlamentului deși doi deputați ai fracțiunii Partidului Șor au fost confirmați pozitiv cu noul coronavirus.