Un bărbat a ajuns la spital cu mai multe traumatisme, după ce motocicleta cu care se deplasa regulamentar pe o șosea a fost spulberată de o mașină. Accidentul s-a produs în această dimineațăpe traseul R6, în apropiere de satul Chișcăreni, din raionul Sângerei.
Potrivit poliției, motociclistul în vârstă de 56 de ani, mergea pe un drum cu prioritate când la intersecția cu un drum local din satul Chișcăreni, a fost izbit lateral de Volkswagen, care nu a cedat trecerea motocicletei. Bărbatul care conducea motocicleta purta casă de protecție.
La spital, acestuia i-au fost prelevate probe bilogice din sânge, pentru a se afla dacă a fost sau nu în stare de ebrietate.
Șoferul automobilului a fost supus la rîndul său testării alcoolscopice cu aparatul Drager, care a arătat o concentrație de alcool în aerul expirat de 0,16 mg/l (norma fiind de 0,15).
Poliția investighează circumstanțele producerii accidentului.





































