Un bărbat, de 39 de ani, din Capitală a fost reținut de polițiști fiind învinuit de organizarea și întreținerea speluncilor unde se consumau droguri. Acum bărbatul riscă până la șase ani de pușcărie.
Potrivit Poliției, individul a fost reținut și escortat la inspectorat pe data de 20 iulie. În cadrul acțiunilor procesual penale acesta și-a recunoscut vinovăția .
De asemenea, au fost efectuate percheziții la domiciliul suspectului și în subsol, unde polițiștii au depistat mai multe seringi, pachețele de tip zip-lock cu praf de culoare albă asemănătoare drogului de tip ,, PVP” și ,, Metadon”, cântar electric și aparate artizanale destinate consumului de droguri.
Pachețelele au fost ridicate, sigilate și îndreptate la Centrul tehnico-criminalistic şi expertize judiciare al Inspectoratului General al Poliției, pentru efectuarea expertizei chimice. Valoarea drogurilor ridicate a fost estimată la suma de zece mii de lei.
Bănuitul a fost plasat în arest preventiv pentru 72 de ore. Polițiștii întreprind măsuri speciale de investigație pentru stabilirea și identificarea altor persoane implicate.




































