Cele mai multe cazuri de infectare cu noul coronavirus în regiunea transninstreană au fost raportate în orașul Tiraspol – 458. Asta arată datele prezentate de așa-zisul Minister de Interne din stânga Nistrului, unde până în prezent au fost confirmate 1 459 de cazuri.
Din numărul celor contaminați în orașul Tiraspol, 426 au fost tratați. Pe a doua poziție se află orașul Bender, cu 368 de cazuri de coronavirus, iar pe a treia este orașul Slobozia – 225 de cazuri.
La această oră, 70 de persoane sunt suspecte, printre care se numără și zece minori. 182 de pacienți sunt internați, dintre care, 62 au fost diagnosticați cu pneumonie. În reanimare se află doi pacienți, unul este conectat la aparatul de respirație asistată.
Potrivit datelor statistice, 65,2 la sută din pacienții contaminați în regiunea transnistreană sunt femei, iar ponderea cea mai mare o au vârstnicii cu vârsta cuprinsă între 50 și 59 de ani. Această categorie de persoane reprezintă 23,5 la sută din numărul celor contaminați.
De la începutul pandemiei, în stânga Nistrului au fost confirmate șapte cazuri de COVID-19 în rândul copiilor cu vârsta de până al un an.




































