O companie din satul Ruseni, raionul Anenii Noi, deținută de un cetățean american originar din Republica Moldova, va livra instituțiilor medicale 100 de mii de teste pentru identificarea persoanelor infectate cu SARS-CoV-2, scrie rise.md.
Contractul nu a fost câștigat prin licitație publică, ci prin procedura RFQ (Request for Quotations), adică solicitare directă de oferte, pe care Ministerul Sănătății le-a cerut de la șapte companii.
Banii, circa un milion de euro, provin dintr-un împrumut total de 52,9 milioane de euro oferit Republicii Moldova de Asociația Internațională pentru Dezvoltare, parte a Băncii Mondiale, pentru a răspunde la provocările pandemiei de COVID-19.
Prima informație publică despre o nouă achiziție a 100 de mii de teste a apărut la 3 iulie, când Nicolae Furtună, directorul Agenției Naționale pentru Sănătate Publică (ANSP) a anunțat în cadrul unei conferințe de presă că procedura deja a fost finalizată, iar contractul – încheiat.
[…]
PREȚ DE DOUĂ ORI MAI MIC DECÂT ÎN APRILIE
Reprezentanții Ministerului Sănătății ne-au comunicat că solicitarea de a prezenta oferte privind livrarea a 100 de mii de teste a fost transmisă la şapte companii din Republica Moldova.
După evaluarea ofertelor, luând în considerare corespunderea cu specificațiile tehnice, termenul de livrare și prețul, câștigătoare a fost desemnată Medeferent Grup SRL.
Valoarea totală a contractului constituie 19,075 milioane de lei și include trei poziții: trusă pentru detectarea virusului SARS-CoV-2, trusă de izolare și trusă de prelevare cu mediu de transport viral.
Prețul unui set, care include toate cele trei poziții, este de 190,75 lei, iar a testului propriu-zis – de 151,25 lei. Astfel, prețul este de două ori mai mic decât cel plătit de Guvern, în aprilie, pentru testele de la BGI Health (HK) Co, Ltd din Hong Kong.
TREI PRODUCĂTORI PENTRU UN SET
Setul pe care compania Medeferent Grup deja a început să-l livreze pe 20 iulie, are producători din țări diferite. Astfel:
trusa pentru detectarea virusului SARS-CoV-2 este fabricată de compania CerTest Biotec din Spania;
trusa de izolare – de Institutul de cercetare în domeniul epidemiologiei al Rospotrebnadzor din Federația Rusă, dar furnizor este Helicon Company OOO din Moscova;
trusa de prelevare cu mediu de transport viral – de compania Merlin Biomedical (Xiamen) Co., Ltd., amplasată în National Biomedical Industrial Zone din orașul Xiamen din sud-estul Chinei.






































