Peste două mii de moldoveni care au făcut forme ușoare de coronavirus se tratează în prezent la domiciliu, sub îndrumarea și monitorizarea medicilor de familie. Despre aceasta a anunțat Marina Golovaci, secretar de stat la Ministerul Sănătății.
„La moment, cu forme active, la domiciliu sunt 2263 de pacienți. În total, au fost colectate 11500 de probe, iar până în prezent, la tratament la domiciliu au fost incluse 8436 de persoane”, a spus Golovaci.
Din aprilie, și până în prezent, 810 dintre pacienții aflați la tratament la domiciliu au avut nevoie ulterior de internare.
Potrivit funcționarei, Ministerul Sănății încearcă acum să fortifice capacitățile de colectare a analizelor la domiciliu.
„Încercă să găsim posibilitatea de a mări numărul echipelor de prelevare mobilă și încercăm să facem față lucrurilor ca să descărcăm capacitatea spitalelor”, a mai spus Marina Golovaci.




































