Pasagerii care au circulat cu un autobuz de pe ruta 23 din Capitală susțin că au tras o sperietură zdravănă. Asta după ce, un geam din vehicul s-a spart, iar bucățile de sticlă au început să cadă în interiorul autobuzului, dar și pe șosea . Potrivit responsabililor de la Parcul de autobuze, din fericire nicio persoană nu a avut de suferit, iar, între timp, geamul stricat a fost reparat și vehiculul a fost restabilit pe rută.
Din imaginile video postate pe rețelele de socializare se vede cum, în timp ce autobuzul se deplasa, dintr-un geam spart au început să cadă bucăți de sticlă. Speriați, pasagerii s-au îndepărtat de fereastra spartă. Astfel, unul dintre pasageri a surprins momentul și a încărcat filmulețul pe rețelele de socializare.
Contactat de TV8, administratorul rutei de autobuz nr. 23, Artur Scripnic, ne-a comunicat că incidentul a avut loc joi, 23 iulie, strada Meșterul Manole.
Artur Scripnic: „În timp ce autocarul circula pe rută, noi presupunem că a fost aruncată o piatră sau un alt obiect, dar nu se exclude faptul că ar fi putut trece o autobasculantă în întâmpinare și a căzut de acolo o piatră și a fost stricat geamul. Geamul este din 3 straturi de sticlă: sticla protectoare și sticla cu o grosime mai mare, a fost spart primul strat”.
Totodată, administratorul susține că, între timp, geamul autobuzului a fost reparat, iar vehicul – restabilit și pus pe rută.




































