Breaking news/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1674: Explozii în Moldova, schema lui Șor și invitația lui Trump. Zelenski: „Putin e pacientul 0”

Pistoale şi măşti la aniversarea armistiţiului între cele două Corei

Foto: agerpres
27 iulie 2020, ora 15:26

Cele două Corei au aniversat luni separat împlinirea a 67 de ani de la armistiţiul încheiat în 1953: la Phenian, liderul Kim Jong Un a fost înconjurat de generali care şi-au agitat pistoalele, la Seul a avut loc o ceremonie cu respectarea măsurilor impuse de epidemia de COVID-19, potrivit AFP și agerpres.ro.

Încetarea focului din 1953 a marcat totodată începutul separării între cele două ţări şi a milioanelor de familii de o parte şi de alta a Zonei Demilitizate.

La Phenian, capitala Coreei de Nord, Kim Jong Un a distribuit pistoale comemorative la zeci de generali şi ofiţeri care i-au jurat credinţă, a anunţat media oficială nord-coreeană.

În fotografii, ofiţerii apar în rânduri strânse şi fără măşti de protecţie, în pofida semnalării în cursul weekendului a primului caz de COVID-19 în Coreea de Nord. Autorităţile acestei ţări izolate au asigurat timp de câteva luni că au reuşit să se ţină la distanţă de pandemie.

La Seul, capital Coreei de Sud, zeci de veterani, purtând mască şi păstrând distanţarea fizică, au participat la o ceremonie care le-a omagiat eforturile, intitulată “Zile de glorie”.

Pe un ecran mare au fost proiectate imagini cu reconstituirea conflictului, pe alocuri fiind intercalate interviuri cu veterani străini şi mesaje de sprijin din partea actualilor lideri ai unor ţări care au susţinut Sudul în timpul conflictului, între care preşedinţii american Donald Trump şi francez Emmanuel Macron.

Declanşat în 25 iunie 1950 când Nordul comunist a invadat Sudul, susţinut de SUA, războiul a făcut mai multe milioane de morţi. Bunicul lui Kim Jong Un şi lider nord-coreean la vremea respectivă Kim Ir-Sen dorea să reunifice atunci cu forţa peninsula divizată de Uniunea Sovietică şi SUA la sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial.

Forţele Nordului erau susţinute de China şi URSS împotriva forţelor Sudului şi a unei coaliţii a ONU, condusă de SUA. Încetarea focului a fost declarată la 27 iulie 1953, dar nu a fost urmată niciodată de semnarea unui tratat de pace real.

La Phenian, Războiul Coreei, numit şi “Gloriosul Război de Eliberare a Patriei”, este considerat o victorie.

De atunci Coreea de Nord şi-a creat un arsenal nuclear, necesar – potrivit ei – pentru a descuraja o invazie americană, dar care i-a atras un val de sancţiuni internaţionale, notează AFP.

Un caz cutremurător readuce în atenție problema violenței în familie și a protecției victimelor. Au existat semnale de alarmă. Au existat instituții care trebuiau să intervină. Unde s-a rupt însă lanțul protecției? Ce nu a funcționat? Cine trebuia să prevină tragedia? Și, mai ales, ce trebuie schimbat pentru ca o asemenea dramă să nu se repete? La AMPRENTE, căutăm răspunsuri, responsabilitate și soluții.
Amprente
Amprente
Doi copii au fost loviți violent pe o trecere de pietoni, la Strășeni. Unul dintre ei și-a pierdut viața. Celălalt a supraviețuit, dar luptă în continuare cu urmările cumplite ale accidentului. Cine poartă responsabilitatea pentru această tragedie? Unde au fost autoritățile și ce au făcut pentru a preveni astfel de tragedii? Și, mai ales, ce trebuie schimbat pentru ca viețile oamenilor să nu mai fie puse în pericol? Răspunsurile le aflați în prima ediție a emisiunii „Amprente”.
Amprente
Amprente
O nouă emisiune la TV8 despre destine și evenimente care lasă urme. Aducem în prim-plan mărturii care ridică întrebări importante. Insistăm pe răspunsuri și soluții reale. Dacă aveți o istorie care trebuie spusă, scrieți-ne pe pagina de Facebook Amprente sau pe adresa redactia@tv8.md.

/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1674: Explozii în Moldova, schema lui Șor și invitația lui Trump. Zelenski: „Putin e pacientul 0”
/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1674: Explozii în Moldova, schema lui Șor și invitația lui Trump. Zelenski: „Putin e pacientul 0”
/PROMO/ AMPRENTE: Cine răspunde pentru moartea unui băiat după vizita la stomatolog – sâmbătă, de la 20:00, la TV8
/PROMO/ AMPRENTE: Cine răspunde pentru moartea unui băiat după vizita la stomatolog – sâmbătă, de la 20:00, la TV8
/VIDEO/ Noi detalii despre dublul omor de la Rezina: Victimele sunt mamă și fiică
/VIDEO/ Noi detalii despre dublul omor de la Rezina: Victimele sunt mamă și fiică
 TV8.md rămâne cel mai citit site de știri din Moldova: Recordul atins în vara anului 2026
TV8.md rămâne cel mai citit site de știri din Moldova: Recordul atins în vara anului 2026
/VIDEO/ Negocieri cu ușile închise la Tiraspol: Noul șef al Misiunii OSCE în Moldova a transmis un mesaj în limba rusă
/VIDEO/ Negocieri cu ușile închise la Tiraspol: Noul șef al Misiunii OSCE în Moldova a transmis un mesaj în limba rusă

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegramNotificationsCorruption modal

© 2026 tv8. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md este permisă doar cu citarea sursei în primul alineat și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

JTI CertifiedU.S. Embassy MoldovaUniunea EuropeanăAsociația Presei Independente