Doi bărbați au fost reținuți de oamenii legii după ce în urmă cu zece zile au spart ușa locuinței unei femei din satul Moscovei, raionul Cahul și au furat trei mii de lei. Aceștia au fost plasați în arest pentru 72 de ore, iar alți doi indivizi vor fi dați în căutare generală.
Cei patru infractori ar fi pătruns în casa femeii de 32 de ani, după ce au spart geamul ușii de la intrare. Indivizii au luat banii și s-au făcut nevăzuți.
Aceștia au fost identificați în scurt timp de poliție. Bărbații au vârste între 20 și 30 de ani și sunt din diverse raioane ale țării. Doi dintre ei au stat anterior în același penitenciar, unde au pus la cale scheme infracționale și au fost eliberați recent condiționat.
Pe acest caz a fost pornită cauză penală pentru jaf. Persoanele vinovate riscă până la 7 ani de închisoare.




































