Breaking news/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1676: Atacuri la Zaporojie și Kiev. Incendiu la o rafinărie rusească. Ucraina oprește o mare oțelărie

Programul „Prima Casă”, mai accesibil. Au intrat în vigoare noii condiții de acordare a compensațiilor

primacasa-1280x640
29 iulie 2020, ora 13:32

Ministerul Finanțelor anunță că au intrat în vigoare noile condiții de acordare a compensațiilor în cadrul Programului de stat „Prima Casă”. Astfel, a fost dublată valoarea compensației pentru familiile cu copii. Beneficiarii părinți/tutori/curatori ai unui copil vor beneficia de o compensație în valoare 25% din suma
principală a creditului ipotecar. Valoarea compensației pentru familiile/tutorii/curatorii cu 2 copii constituie 50%, iar pentru familiile/tutorii/curatorii cu 3 și mai mulți copii – 100%.

De asemenea, a fost majorată valoarea compensației lunare de la 10% la 15% din salariu calculat pentru beneficiarii angajați ai entităților din sectorul privat care își au sediul în mun. Chișinău.

La fel, vor avea dreptul să solicite compensații din bugetul de stat și beneficiarii angajați în sectorul public sau privat ale căror locuințe depășesc suma de 600 mii lei. De asemenea, a fost stabilit mecanismul de acordare a compensațiilor în cuantum de 50% din soldul creditului rămas persoanelor fizice, care au accesat un credit ipotecar până la lansarea Programului de stat ” Prima casă” și întrunesc criteriile de eligibilitate ale Programului.

Totodată, de compensații vor beneficia și persoanele care se încadrează în categoria tinerilor specialiști și activează în mediul rural/urban, cu excepția municipiilor Chișinău și Bălți, inclusiv suburbii. Menționăm că, se compensează 100% din suma principală a creditului în cazul în care locuința procurată este amplasată în localitatea/raionul unde persoana fizică a fost repartizată să activeze.

Anterior a fost majorată limita de vârstă pentru persoanele fizice care pot accede în program de la 45 ani la 50 ani, precum și s-a micșorat cota participației proprii inițiale de la 10% până la minim 5% din prețul de procurare a locuinței. De asemenea, a fost eliminată condiția privind lipsa imobilului sau spațiul locuibil deținut în proprietate nu mai mare de 9 m2 per membru de familie, și acordarea posibilității de a accede în Program persoanelor fizice care dețin imobil în proprietate, dar intenționează să procure o locuință care depășește ca suprafață proprietatea deținută.

Pentru anul 2020, în Legea bugetului de stat au fost prevăzute 90 milioane lei pentru implementarea Programului de stat „Prima casă”, dintre care pentru programele de compensare s-au alocat 40 milioane lei.

O vizită la stomatolog, care trebuia să fie una obișnuită, a schimbat pentru totdeauna viața unui băiat de 8 ani. Au urmat 15 ani de suferință, paralizie și luptă pentru viață, pe care, în cele din urmă, a pierdut-o. - Ce s-a întâmplat în cabinetul stomatologic? - Unde au fost greșelile și cine trebuia să răspundă? - De ce a fost nevoie de un verdict al CEDO pentru ca acest caz să primească un răspuns? La AMPRENTE, căutăm răspunsuri, responsabilitate și soluții.
Amprente
Amprente
O vizită la stomatolog, care trebuia să fie una obișnuită, a schimbat pentru totdeauna viața unui băiat de 8 ani. Au urmat 15 ani de suferință, paralizie și luptă pentru viață, pe care, în cele din urmă, a pierdut-o. Ce s-a întâmplat în cabinetul stomatologic? Unde au fost greșelile și cine trebuia să răspundă? De ce a fost nevoie de un verdict al CEDO pentru ca acest caz să primească un răspuns? La AMPRENTE, sâmbătă, ora 20:00, căutăm răspunsuri, responsabilitate și soluții.
Amprente
Amprente
Un caz cutremurător readuce în atenție problema violenței în familie și a protecției victimelor. Au existat semnale de alarmă. Au existat instituții care trebuiau să intervină. Unde s-a rupt însă lanțul protecției? Ce nu a funcționat? Cine trebuia să prevină tragedia? Și, mai ales, ce trebuie schimbat pentru ca o asemenea dramă să nu se repete? La AMPRENTE, căutăm răspunsuri, responsabilitate și soluții.
Amprente
Amprente
Doi copii au fost loviți violent pe o trecere de pietoni, la Strășeni. Unul dintre ei și-a pierdut viața. Celălalt a supraviețuit, dar luptă în continuare cu urmările cumplite ale accidentului. Cine poartă responsabilitatea pentru această tragedie? Unde au fost autoritățile și ce au făcut pentru a preveni astfel de tragedii? Și, mai ales, ce trebuie schimbat pentru ca viețile oamenilor să nu mai fie puse în pericol? Răspunsurile le aflați în prima ediție a emisiunii „Amprente”.
Amprente
Amprente
O nouă emisiune la TV8 despre destine și evenimente care lasă urme. Aducem în prim-plan mărturii care ridică întrebări importante. Insistăm pe răspunsuri și soluții reale. Dacă aveți o istorie care trebuie spusă, scrieți-ne pe pagina de Facebook Amprente sau pe adresa redactia@tv8.md.

/INFOGRAFIC/ Harta tuturor dronelor și rachetelor găsite în Moldova după atacurile Rusiei în Ucraina
/INFOGRAFIC/ Harta tuturor dronelor și rachetelor găsite în Moldova după atacurile Rusiei în Ucraina
/VIDEO/ Verde-n ochi: Cea mai scumpă iarnă din Moldova. Soluțiile salvatoare nu stau la poartă
/VIDEO/ Verde-n ochi: Cea mai scumpă iarnă din Moldova. Soluțiile salvatoare nu stau la poartă
Obiect neautorizat, detectat în spațiul aerian al Moldovei: A traversat țara în două minute
Obiect neautorizat, detectat în spațiul aerian al Moldovei: A traversat țara în două minute
/VIDEO/ AMPRENTE: Cine răspunde pentru moartea unui băiat după vizita la stomatolog
/VIDEO/ AMPRENTE: Cine răspunde pentru moartea unui băiat după vizita la stomatolog
Vasile Tofan, la tribuna ONU: Moldova denunță încălcările spațiului aerian, cere retragerea trupelor ruse și pledează pentru pace
Vasile Tofan, la tribuna ONU: Moldova denunță încălcările spațiului aerian, cere retragerea trupelor ruse și pledează pentru pace

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegramNotificationsCorruption modal

© 2026 tv8. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md este permisă doar cu citarea sursei în primul alineat și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

JTI CertifiedU.S. Embassy MoldovaUniunea EuropeanăAsociația Presei Independente