Ședința Consiliului Superior al Magistraturii de miercuri, 29 iulie, a fost amânată. În cadrul acesteia urmau să se examineze concursurile pentru suplinirea funcțiilor vacante de judecător la Curtea Supremă de Justiție și la Curtea de Apel Chișinău.
Atât pentru funcțiile vacante la Curtea Supremă de Justiție, cât și pentru Curtea de Apel s-au înscris în funcție câte 15 candidați.


De asemenea, pe agendă erau și cererile unor judecători și candidați la funcția de judecător de remitere a materialelor Colegiului pentru selecția și cariera judecătorilor și Comisiei unice a INJ pentru o eventuală promovare în funcție.
În seara zilei de marți, instituția a anunțat că va activa de la distanță, după ce un angajat a fost diagnosticat pozitiv cu COVID-19.
„În contextul prevenirii răspândirii a COVID-19 şi asigurării sănătăţii angajaţilor CSM şi a societăţii, începând de miercuri, 29 iulie și până la 11 august 2020, inclusiv, CSM va activa de la distanță”, se arăta într-un comunicat al instituției.




































