Gunoiștea de la Țânțăreni a continuat să ardă și peste noapte. Între timp, acolo și-a făcut apariția o autospecială a pompierilor, dar și altă tehnică pentru a domoli incendiul. Fumul dens, care s-a abătut peste satele vecine, i-a scos pe localnici în fața gunoiștii. Oamenii au protestat și au blocat accesul mașinilor încărcate cu deșeurile din capitală. De partea cealaltă, directorul întreprinderii Autosalubritate presupune că flăcările au izbucnit din cauza temperaturilor mari, care au topit deșeurile.
„Stăm în mijlocul drumului, nu trece nici la stins, nici la aprins, la nimic”.
Necăjiți că de 24 de ore, focul de pe teritoriul gunoiștii încă nu a fost stins, zeci de oameni din comuna Geamănă au blocat drumul camioanelor care cărau deșeurile, colectate din capitală. Aceștia sunt îngrijorați că aerul toxic le poate afecta sănătatea, iar cei care gestionează poligonul nu iau măsuri pentru a redresa situația.
„Noi vrem numaidecât să se stingă focarul acesta, că aici nu-i incendiu , da s-au aprins gazele și gazele astea poluează toată atmosfera, noi trăim aici alături”.
„De 3 zile se rezolvă situația și nu se mișcă nimic, noi am venit pentru copiii noștri, pentru sănătatea noastră și a lor, nu ne este indiferent”.
Localnicii ne-au mai spus că s-au oferit să dea o mână de ajutor, la stingerea incendiului.
„Patru sate stau în fum. Noi de pe loc le dăm ajutor și ei nici ajutorul nostru nu-l primesc”.
La fața locului, astăzi am zărit autospeciale ale pompierilor, tractoare și camioane, ce încercau să stingă flăcările. Acolo, l-am găsit și pe Eugeniu Axentiev, directorul întreprinderii municipale Autosalubritate. Din spusele lui, lucrările de lichidare a incendiului au început încă de ieri și continuă și astăzi.
EUGENIU AXENTIEV, DIRECTOR REGIA AUTOSALUBRITATE: „Cu suportul organizat de Primăria Chișinău am primit 30 de tone de apă. De dimineață de la orele 6 se lucrează și situația este, la moment, categoric diferită de ziua de ieri”.
Funcționarul afirmă că incendiul ar fi izbucnit din cauza temperaturilor înalte.
EUGENIU AXENTIEV, DIRECTOR REGIA AUTOSALUBRITATE: „Cauzele sunt în primul rând condițiile meteo, noi am avut o săptămână de zile foarte mari temperaturi. Noi în structura deșeurilor avem 70% peliculă, care este foarte ușor de aprins. Aici pe teritoriu, sistema de adunare a biogazului și în combinație ne-au dat nouă iată această problemă”.
Deși directorul de la Autosalubritate acuză pompierii că au venit cu cinci ore întârziere, purtătoarea de cuvânt a Inspectoratului General pentru Situații de Urgență a precizat că intervenția a avut loc imediat ce a fost dat apelul. Însă, inițial specialiștii au analizat modul în care trebuie să lichideze focul, apoi au venit cu autospecialele. La poligonul din Țânțăreni sunt depozitate deșeurile aduse din capitală, zilnic fiind aduse aici în jur de 700 de tone. În ianuarie, primarul general, directorul de la Autosalubritate și primarul Țânțăreni au convenit să extindă activitatea poligonului și pe parcursul acestui an.