Breaking news/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 999: Atac sângeros și risc de război mondial! Zelenski e pe front, iar Rusia refuză planul lui Erdogan

PAS acuză guvernarea și pe Dodon că favorizează contrabanda cu țigări. Va sesiza PG! Cum răspunde președintele

missing
31 iulie 2020, ora 12:19

Partidul Acțiune și Solidaritate acuză actuala guvernare și pe președintele Igor Dodon că ar favoriza contrabanda cu țigări pe piața neagră a Uniunii Europene. Într-un briefing de presă, Rosian Vasiloi, fost șef al Poliției de Frontieră, pe timpul Guvernului Sandu, a menționat că fenomenul contrabandei cu țigări a luat amploare în primele șase luni ale acestui an, autoritățile din România reținând numai în luna iunie peste trei milioane de țigarete. Președintele fracțiunii PAS, Igor Grosu a declarat că va face un denunța la Procuratura Generală.

„În 6 luni, din ianuarie până în iunie, autoritățile din frontieră au reținut 5 milioane 320 de mii de țigarete, în valoare de 14 milioane de lei moldovenești. Prin comparație, numai în luna iunie, autoritățile din România, au reținut peste 3 milioane de țigarete, asta în timp de criză pandemică, când frontierele erau închise, iar grupările care asigură traficul de țigări activau bine mersi”, a declarat Rosian Vasiloi, care a mai menționat că PAS va definita curând un proiect de lege prin care va propune pedepse mai aspre pentru contrabanda cu țigări.

Igor Grosu îi acuză pe Igor Dodon și Guvernul Chicu de faptul că au favorizat fenomenul contrabandei cu tutun, în loc să se concentreze pe gestionarea corectă și eficientă a situației pandemice.

„Momentul rușinos e ca contracararea contrabandei cu țigări să ajungă condiționalitate în relația noastră cu partenerii europeni. În timp ce UE, partnerii de dezvolatre vin cu ajutor generos, condiționat de reforme, guvernarea Dodon răspunde cu contrabandă care inundă piața UE, dar în special România”, a subliniat deputatul PAS.

„Începând cu luna noiembrie, ulterior în februarie, această schemă revine în forță prin eliberarea licențelor pentru doua companii din Transnistria, se fac importuri masive de țigări în regiunea transnistreană în cantități enorme, după care prin filiere și cu complicitatea instituțiilor din R. Moldova sunt aduse către frontiera cu România”, a adăugat Igor Grosu.

Deputatul a mai subliniat că Dodon și-ar face campanie din banii obținuți din contrabandă și spune că va sesiza Procuratura.

„Voi cere audieri în Comisia securitate națională, apărare și ordine publică a instituțiilor statului responsabili de contracarerea acestui fenomen și voi face un denunț la Procuratură pe marginea acestor date”, a mai spus Grosu.

Am solicitat o reacție de la serviciul de presă al Președinției.

„Există speculații într-atât de fanteziste și aberante, propagate de politicienii de opoziție, mai ales în ajunul alegerilor, încât trezesc oripilare. Scutiți-ne, vă rog, să comentăm toate inepțiile și acțiunile isterice ale opoziției, care anterior, din 2009, ani de zile a guvernat agramat și iresponsabil această țară”, ne-a spus Carmena Sterpu, șefa serviciului de presă al Președinției.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegramTiktok

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md este permisă doar cu citarea sursei în primul alineat și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.