/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 765: Atac masiv și copil de 5 ani, rănit. Un avion militar rusesc s-a prăbușit în mare

Avocatul Poporului cere revizuirea unei decizii a Comisiei Extraordinare de Sănătate Publică

04 august 2020, ora 17:18

Avocatul Poporului, Mihail Cotorobai, cere revizuirea unei decizii a Comisiei Extraordinare de Sănătate Publică care se referă la colectarea datelor cu caracter personal ale persoanelor care participă la întrunirile în masă şi la evenimentele festive. 

Ombudsmanul consideră că excesivă colectarea datelor cu caracter personal şi anume nume, prenume, IDNP, număr de telefon, adresa de email, adresă de domiciliu.

“În corespundere cu hotărârea menționată, datele personale vor fi accesibile/colectate de orice persoană fizică/juridică, care organizează evenimentele menționate în pct. 6 și pct.8 din Hotărâre. De asemenea, nu este clar care au fost criteriile de selectare a acestor categorii de date și care este necesitatea de colectare concomitentă a numelui, prenumelui, adresa de domiciliu, numărul de contact, email, IDNP”, atrage atenţia Avocatul Poporului.

Ombudsmanul notează că, în conformitate cu Codul Contravențional, nerespectarea cerințelor față de asigurarea securității datelor cu caracter personal, prelucrarea acestora fără notificarea și autorizarea organului de control, încălcarea drepturilor subiectului datelor cu caracter personal, încălcarea regulilor de stocare a acestor date se sancționează conform legii.

Avocatul Poporului menţionează că toate persoanele juridice şi fizice care vor colecta aceste formulare cu datele personale sunt obligate de a se înregistra sau autoriza în calitate de operatori de date cu caracter personal – procedură, care urmează a fi realizată înainte de a prelucra datele.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram