/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 794: Alertă în toată țara și risc de baie de sânge! WP: Moldova va fi următoarea țintă, dacă Ucraina cade

„Dosarul Metalferos”. 16 persoane, puse sub învinuire cu demersuri la arest. Ce li se incriminează

missing
05 august 2020, ora 09:10

Șaisprezece figuranți, reținuți acum două zile, în dosarul privind fraudarea SA ”Metalferos”, au fost puse oficial sub învinuire, anunță Procuratura Generală.

Potrivit unui comunicat al instituției, procurorii le-au înaintat învinuirea pentru escrocherie și spălare de bani, ambele infracțiuni săvârșite în proporții deosebit de mari, în interesul unei organizații criminale. Fiind audiați, învinuiții, printre care și patru polițiști, nu și-au recunoscut vina.

Procurorii au depus în instanța de judecată demersuri, solicitând aplicare, în privința tuturor persoanelor învinuite, a măsurii preventive – arestul preventiv pentru 30 de zile, urmând ca magistrații să se pronunțe pe parcursul zilei de astăzi.

Luni, Procuratura Generală, de comun cu Serviciul de Informații și Securitate, cu suportul Serviciului Protecție Internă și Anticorupție al MAI, au desfășurat, o serie de acțiuni de urmărire penală la sediul Inspectoratului Național de Investigații al MAI, precum și la sediile firmelor-căpușe, și intermediare din jurul companiei Metalferos, prin care erau achiziționate metalele, iar banii – lichefiați.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram