Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) și Banca Europeană de Investiții (BEI) ar putea să susțină un poriect privind deșeurile solide din municipiul Chișinău. O decizie în acest sens a fost luată de Consiliul Municipal Chișinău. Conform deciziei adoptate, în termen de trei luni, primarul general, Ion Ceban, va prezenta Conceptul definitivat privind implementarea proiectului „Deșeuri solide Chișinău”.

Ala Mârza, consilier al primarului general, raportor asupra proiectului de decizie, a menționat că municipiul Chișinău este cel mai mare generator de deșeuri solide din republică, astfel că domeniul de profil este unul complex, care necesită investiții substanțiale, inclusiv în poligonul de depozitare de la Țânțăreni, conservarea gunoiștii de pe strada Uzinelor, amenajarea stațiilor de tratare a levigatului, cheltuielile pentru transportarea și evacuarea gunoiului menajer, sortarea deșeurilor etc.

În aceste condiții, administrația publică locală trebuie să-și stabilească prioritățile pentru acest domeniu și să conlucreze cu partenerii externi în vederea obținerii surselor financiare pentru dezvoltare.

Proiectul presupune:

– Dezvoltarea Întreprinderii Municipale „Autosalubritate” prin reînnoirea parcului de autospeciale cu unități noi, dar și mecanisme de selectare a deșeurilor.
– Reabilitarea poligonului existent de deșeuri din com. Țânțăreni;
– Revitalizarea drumului de acces alternativ către depozitul de deșeuri;
– Închiderea gunoiștii din strada Uzinelor, 211;
– Renovarea stației de transfer;
– Investirea într-o instalație de sortare a deșeurilor.

Pentru a fi la curent cu cele mai importante știri te așteptăm pe Telegram. Pentru reportaje video și emisiuni ne găsești pe Youtube, pentru fotografii și stories vino pe Instagram, iar pe Tik Tok îți oferim o doză de amuzament


Suntem liberi și scriem pentru tine. Tu meriți! O facem cu pasiune, dedicație și onestitate. Iar pentru a continua, avem nevoie de ajutorul tău!

Susține redacția TV8.md cu o donație pe contul nostru de PayPal sau Patreon.

Îți mulțumim!