A făcut o nișă lângă rezervorul de combustibil al autocarului pentru a face loc pentru țigări de contrabandă și pentru a le trece prin vamă astfel încât să nu fie depistate de oamenii legii. Este vorba de un bărbat care exporta țigări spre Uniunea Europeană. 

Planul individului însă a fost, însă, dejucat de vameșii din Giurgiulești. Ultimii au efectuat un control la frontieră și au depistat un lot de 1500 de pachete de țigări cu timbrul de acciz al Republicii Moldova, camuflate în părțile constructive ale unui autocar, care se deplasa spre Uniunea Europeană.

Autorcarul este de pe ruta R. Moldova – Italia și are numere de înmatriculare ale României. La volanul acestuia se afla un bărbat de 49 de ani, cetățean al României. Pe numele șoferului a fost inițiată o procedură contravențională, a comunicat șeful Serviciului Protecție Internă şi Anticorupție (SPIA) Ion Mămăligă.

Oamenii legii continuă măsurile speciale de investigații în scopul stabilirii tuturor circumstanțelor aferente cazului și persoanelor implicate.

Foto: SPIA

Foto: SPIA

Foto: SPIA

 

Pentru a fi la curent cu cele mai importante știri te așteptăm pe Telegram. Pentru reportaje video și emisiuni ne găsești pe Youtube, pentru fotografii și stories vino pe Instagram, iar pe Tik Tok îți oferim o doză de amuzament


Suntem liberi și scriem pentru tine. Tu meriți! O facem cu pasiune, dedicație și onestitate. Iar pentru a continua, avem nevoie de ajutorul tău!

Susține redacția TV8.md cu o donație pe contul nostru de PayPal sau Patreon.

Îți mulțumim!