Supărați că nu au de lucru, administratorii grădinițelor private și centrelor educaționale au ieșit la protest dis-de-dimineață. Oamenii s-au adunat în fața Guvernului și au cerut autorităților permisiunea de a activa. Ca să fie mai convingători, aceștia au adus scaune și jucării. Chiar și așa, niciun reprezentant al Guvernului nu a ieșit să discute cu protestatarii.
„Ne bagă în aceeași oală cu grădinițele de stat, ceea ce nu poate fi posibil, pentru că noi suntem grădinițe private. Respectiv, avem alte condiții decât cele de stat”, spune una dintre protestatare.
Printre manifestanți l-am întâlnit și pe Ion. După șapte ani petrecuți în Marea Britanie, tânărul a decis să revină acasă împreună cu familia sa și să deschidă un centru educațional.
ION CREȚU, ADMINISTRATOR, CENTRU EDUCAȚIONAL: „Am investit foarte mult timp, suflet și bani anume în domeniul educațional, pentru că aceasta a fost prima problemă când am vrut să dăm primul copil la grădiniță. Acum suntem în situația în care nu mai știm cum o să ne descurcăm la ziua de mâine”.
Administratorii susțin că totul este pregătit ca la carte și dau asigurări că micuții vor fi în siguranță.
Și soții Bostan au deschis un centru educațional în capitală, anul acesta însă au activat doar o lună – din februarie până în martie. Aceștia ne-au demonstrat că au luat toate măsurile de protecție impuse de către autorități.
CRISTINA BOSTAN, ADMINISTRATOARE, CENTRU DE EDUCAȚIE: „V-am invitat ca să vedeți că avem spațiile bine amenajate și destule pentru a primi copii și a face grupe restrânse, pentru că noi și așa activăm cu zece copii în grupă, acum putem să facem și mai puțin”.
Niciun reprezentant al Guvernului nu a ieșit să discute cu protestatarii. Solicitați de tv8, pentru o reacție, reprezentanții serviciului de presă al executivului ne-au spus să expediem o solicitare în scris. Anterior, autoritățile au anunțat că grădinițele vor fi redeschise odată cu școlile, de pe 1 septembrie.
Reporter: CĂTĂLIN GORIA
Imagini: OLEG COZLOV




































