Gazoductul Ungheni-Chișinău este gata pentru exploatare anunță Guvernul României citându-l pe premierul Orban. Potrivit oficialului, astfel România va putea furniza gaz natural în Republica Moldova.

„Am o veste bună, chiar dacă nu s-a făcut o inaugurare a unei investiții extrem de importante pentru România, această investiție este gata. Este vorba de gazoductul Ungheni-Chișinău, investiție realizată de Transgaz, care odată cu finalizarea ei dă posibilitatea furnizării gazului natural în Republica Moldova. Oferim astfel, o alternativă locuitorilor din Republica Moldova la gazul rusesc. Este o investiție extrem de importantă, o investiție care arată determinarea României în a fi alături de cetățenii Republicii Moldova și de basarabeni”, a declarat premierul Ludovic Orban.

Gazoductul Iași-Ungheni – Chișinău a fost gândit pentru a asigura securitatea energetică a Moldovei, confruntată deseori cu dificultăți în relația cu compania rusă Gazprom, compania rusă care are monopolul pe transportul și furnizarea de gaze peste Prut.

Gazoductul este format din două părți distincte, ambele construite de Transgaz: conducta Iași – Ungheni (care subtraversează râul Prut și a fost terminată în 2014) și conducta Ungheni – Chișinău, care a fost terminată de curând și va conecta sistemul de transport al Republicii Moldova la sistemul din România (SNT). De ce a durat atât de mult a doua fază a proiectului? Întârzieri birocratice, lipsă de finanțare, dar și incertitudine legată de viabilitatea economică a conductei.

Lungimea totală a conductei este de 120 km, iar proiectul prevede și construirea a trei stații de predare a gazelor naturale (două în Chișinău și una în Ungheni). Capacitatea de transport anuală este de circa 1,5 miliarde metri cubi de gaze naturale.

Suntem liberi și scriem pentru tine. Tu meriți! O facem cu pasiune, dedicație și onestitate. Iar pentru a continua, avem nevoie de ajutorul tău!

Susține redacția TV8.md cu o donație pe contul nostru de PayPal sau Patreon.

Îți mulțumim!